Mircea Geoană, acuzații la adresa jurnalistului Attila Biro. Negrea: Sunt nefondate, gratuite, mitocănești, mișelești

Foto Facebook

Mircea Geoană a fost în centrul atenției în această săptămâna din cauza relației sale cu Rareș Mănescu, coordonatorul campania lui și colaborator cu oligarhi ruși.

Jurnalistul și analistul politic Stelian Negrea a analizat, pentru PS News, reacțiile lui Geoană la adresa presei „acuzatoare”, misterul prin care NATO a trecut sub tăcere acțiunile secretarului general adjunct de a face propagandă electorală încă din timpul mandatului în Organizația Nord Atlantică cât și atitudinea lui Geoană în raport cu alegătorii.

„Eu am rămas uimit de reacția, de răspuns domnul Geoană și, mai exact, de atacul total justificat la adresa lui Attila Biro care n-are niciun fel de de bază factuală. Este făcută de Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) care este organizație internațională transnațională formată din zeci de jurnaliști de investigații ale căror surse de finanțare sunt eminamente în Vest.

Jurnaliștii rețelei The Organized Crime and Corruption Reporting Project au aflat că Rareș Mănescu, fostul primar al Sectorului 6, a înființat o firmă alături de un om de afaceri rus, în timp ce se ocupa de campania lui Geoană pe când acesta era încă adjunct la NATO. Ancheta jurnalistică arată o serie de ramificații care duc chiar și la un mercenar care a luptat în Donbas de partea rușilor.

„Noi doar ne mirăm. Dar domnia sa era în campanie, știa, ar fi trebuit să știe, de această conexiune a domnului Rareș Mănescu. N-au cum să facă oamenii aceia (n.r. jurnaliștii de la OCCRP) ceea ce insinuează domnul Geoană. Este o altă scăpare a sa, total nepotrivită. Trebuia să răspundă la ceea ce se susține în acel articol. Dacă vă uitați pe articolul inițial, subiectul principal era domnul Mănescu. Domnul Geoană era pomenit în subsidiar.

Într-adevăr, aici, pe plan local, a fost interpretat. Dacă a venit domnul Geoană de la NATO, acum trebuie să uităm tot trecutul domniei sale?  Să uităm toate personajele controversate din jurul domniei sale? Eu cred că nu este cazul. Și mai ales că faptele s-ar fi petrecut, nu știu, undeva în aprilie anul trecut, când domnia sa nu era oficial în campania electorală. Dar noi știm cu toții că domnia sa, de vreo 2 ani de zile, are o campanie electorală neoficială, folosind sigla însemnele NATO”.

Stelian Negrescu punctează că pe Mănescu si Geoană „dacă întrebi pe culoarele politicii, îi leagă o prietenie foarte trainică”.

„Deci nu e ceva accidental și oricum nu pui pe unul de pe stradă să-ți fie o perioadă bună de timp șef de campanie electorală. Dacă omul este acuzat de niște conexiuni dubioase cu niște propagandiști domnul Geoană trebuia sa răspundă că nu a știut. „O să mă interesez”. Dar nicidecum, nu lansez un atac frontal și total gratuit și stupid împotriva unor jurnale. E de un ridicol desăvârșit.”

Cum a învățat să comunice la NATO?  Acolo ați văzut că nu ieșea deloc din stilul de comunicare extrem de scorțos al oficialilor NATO. Și ăsta e stilul de comunicare, asta este dar, dacă rămânea acolo era ok. Dar așa să vii să te arunci și să faci niște acuzații total nefondate, gratuite, mitocănești, mișelești… pentru ce? Și după aia să acuzi o o malversațiune de la Moscova fără să aduci dovezi și după aia să mai și implici fostul angajator pe NATO, să ceri celor de la NATO să investigheze de că parcă mai e treaba lor?!  Mai ești tu angajatul lor? De acolo de primești o pensie”.

De ce oficialii de la NATO au închis ochii la acțiunile lui Mircea Geoană de promovare electorală încă din timpul mandatului sau la organizația Nord Atlantică?

„Ar fi trebuit cineva să-l tragă de mânecă: Domnule, nu vă supărați, n-aveți voie, aveți o funcție aici la organizația asta! Noi ne ocupăm de securitatea europeană, securitatea vestului, a occidentului. Nu vă băgați în campania electorală sau dacă o faceți, mergeți în campania electorală. Pentru noi rămâne, totul,  un mare semn de întrebare.

Nu e treaba mea decât să mă întreb, să pun la îndoială oarecum, soliditatea contra-informațiilor de la NATO. Bănuiesc că oamenii sunt foarte bine organizați și știu tot trecutul domnului Geoană. De exemplu ce au reprezentat vizitele la Moscova pe care nouă ni le explică acum, la atâția ani distanță. Legăturile cu cumnatul fugit prin Turcia, dar nelocalizat… că ce să vezi, nu are omul GPS la telefon și tot așa.

 Rămâne o întrebare colosală: cum de-a reușit numărul doi din NATO să stea 2 ani de zile să-și facă campania electorală cu sigla NATO în spate?”, interoghează Stelian Negrea.

Amintim că în timp ce Rareș Mănescu coordona campania lui Geoană, fiul său Vlad Mănescu a vândut o companie de consultanță unei foste colaboratoare a oligarhului rus Moshe Kantor, sancționat internațional. Este vorba de Lisa Schmidt, care a făcut parte din board-ul unei companii deținute de oligarhul care face parte din cercul apropiat al lui Putin.

Presa a relatat pe larg despre afacerile lui Kantor cu un șef al Serviciului de Informații Extern al Federației Ruse. Schmidt s-a autodenumit „prietena familiei Mănescu” și apare într-o poză cu Alexey Kozlov, partenerul de afaceri al fostului manager al campaniei lui Geoană. Kozlov a folosit o identitate falsă în Ucraina pentru a face propaganda pro-Kremlin după invazia din 2014, după cum au descoperit reporterii. Soții Mănescu au donat 14.000 de euro fundației a cărei președinte este Mihaela Geoană, soția fostului număr 2 în NATO.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: