Mircea și Vlad Cosma – fără închisoare, prin prescripție; inițial primiseră 8, respectiv 5 ani de închisoare

Facebook / DNA
Sursă foto: Facebook/ DNA

Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, și fiul său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, nu au primit pedeapsa cu închisoare în dosarul de corupție, în care primiseră inițial 8, respectiv 5 ani de închisoare cu executare, Tribunalul Prahova dispunând încetarea procesului penal ca urmare a prescripției faptelor.

Conform portalului instanțelor de judecată, magistrații de la Tribunalul au decis, joi, încetarea procesului penal împotriva lui Mircea Cosma pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită (5 acte materiale) și abuz în serviciu, (trei acte materiale) ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale, scrie Agerpres.

De asemenea, instanța a dispus încetarea procesului față de Vlad Cosma pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență (3 acte materiale), tot ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale. Pe același considerent, judecătorii au încetat procesul față de alți doi inculpați din dosar – omul de afaceri Răzvan Alexe și Daniel Alixandrescu, fost director în cadrul CJ Prahova. Totodată, instanța a dispus confiscarea de la inculpați a unei sume totale de peste 10,6 milioane de lei. Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL