Mobilizare sub aşteptări pe Lotul 3 al Autostrăzii Bucureştiului. În ce stadiu sunt lucrările

Sursă foto: Facebook

Secretarul de stat în Transporturi, Irinel Scrioșteanu, a trecut marți în revistă realizările constructorului privind lucrările pe Lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului, spunând că sunt sub așteptări.

Mobilizare sub angajamentul promis și sub așteptări pe Lotul 3 din Autostrada Bucureștiului A0. Am fost, din nou, într-o vizită neanunțată pe șantierul Lotului 3 Sud al Autostrăzii Bucureștiului A0, pentru a constata evoluția lucrărilor de la ultima vizită efectuată, de acum 2 săptămâni”, a anunțat Irinel Scrioșteanu.

Potrivit acestuia, stadiul lucrărilor pe acest lot sudic este următorul:

– La pasajul pe autostradă peste A1 București – Pitești încă nu a început montarea grinzilor metalice, deși acestea sunt asamblate la sol, în schimb au fost aduse primele predale necesare acestui pasaj, predale care sunt produse în organizarea de șantier a acestui lot

– La pasajul peste CF Bucureşti – Craiova se instalează aparatele de reazem, iar în perioada următoare va fi livrat în șantier și tablierul metalic aferent

– La podul pe autostradă peste râul Sabar (sat Dârvari, comuna Ciorogârla) au fost finalizate toate infrastructurile, iar în următoarea perioadă se poate trece la montarea grinzilor- La pasajul pe autostradă peste DJ601 (comuna Ciorogârla) au fost montate aparatele de reazem

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: