Crucea de pe turla mare a Catedralei Naționale, înaltă de șapte metri și care cântărește șapte tone, a fost montată marți.
Aceasta este denumită și Turla Pantocrator, pentru că, în toate bisericile, la interior, în cupola turlei principale, este pictat Iisus Hristos Pantocrator (Atotțiitorul).
Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, împreună cu părintele Ciprian Grădinaru, eclesiarh al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, au oficiat marți o slujbă de sfințire a crucii.

”În fața ochilor noștri se înalță, pe cerul Capitalei noastre, pe cerul Bucureștiului, ca un semn de speranță, de lumină pentru viața noastră creștină de zi cu zi. Și cifrele care sunt legate de această cruce, care va fi ridicată îndată, au semnificație deosebită: este înaltă de șapte metri și cântărește șapte tone, iar cifra șapte, în spiritualitatea creștină, are semnificația desăvârșirii, a plinătății. Și dorim ca această cruce să fie nu doar pavăza acestei catedrale, acoperământ tare și nebiruit, ci să fie pentru fiecare român în parte, din țară și din străinătate, un semn de biruință și un semn al nădejdei că Hristos este, în orice încercare a vieții noastre, alături de noi. Și așa cum crucea Lui, pe care a purtat-o de bunăvoie pentru noi și pentru a noastră mântuire, a adus bucurie la toată lumea și această cruce care va împodobi cerul Capitalei noastre de pe cea mai înaltă turlă a Catedralei să lumineze și să sfințească viața noastră de zi cu zi”, a afirmat PS Varlaam Ploieșteanul.
Crucea de pe turla mare a Catedralei Naționale a fost montată cu o macara, a cărei asamblare a început pe data de 24 martie.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News