Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat duminică, la Digi 24, că reforma pensiilor militare va trebui făcută gradual, până în 2035, pentru a nu se crea „dezechilibre majore” cauzate de pensionarea anticipată a militarilor și persoanelor care activează în structurile de forță, în ciuda apelurilor Comisiei Europene care cer ca această reformă să fie făcută mult mai repede.
„Nu o să se poată altfel, pentru că eu vă zic că orice decizie luată mâine, peste noapte, ar decupla sistemele (de apărare, ordine publică etc. – n.r.). Degeaba am apăsa noi să achiziționăm rachete, tancuri, avioane, pentru că avem nevoie de resura umană, care să le folosească”, a spus ministrul Apărării.
„E nevoie de o reformă graduală, până în 2035. Sunt 10 ani, orice sistem poate fi reformat în 10 ani (…) Eu cred că, dacă avem o perspectivă clară, care stă în picioare din punct de vedere constituțional, și Comisia (Europeană) va înțelege”.
Ionuț Moșteanu a spus că orice decizie legată de pensiile militarilor se va face după discuții cu beneficiarii acestora. Ministrul a spus că, momentan, aceste dezbateri nu au fost încă inițiate „pentru că nu avem un plan foarte clar în momentul acesta de schimbare a modului de pensionare sau a modului de plată a pensiilor militare”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News