Motivul pentru care David Popovici nu stă în Satul Olimpic, alături de colegii săi din delegația României

Sursa foto- facebook

David Popovici, cel mai bine cotat înotător român pentru a câştiga o medalie olimpică, a ales să nu se cazeze în Satul Olimpic, alături de ceilalți componenți ai delegației României. Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a explicat motivele pentru care starul internațional va sta într-un cămin, aproape de bazinul în care au loc concursurile de înot.

„David Popovici este foarte bine, se concentrează pe ceea ce are de făcut. A avut strategia proprie de a rămâne concentrat pe ce are de făcut aici la Paris. David stă mai aproape de bazin, pentru că există, după cum aţi auzit, probleme mari cu transportul. Avem sportivi care au făcut ore întregi până la baza sportivă, până la bazinul de înot, sunt şi sportivi care s-au pierdut prin Paris, pentru că au fost maşini care nu au găsit drumul spre Satul Olimpic.

Au fost sportivi care s-au văitat că au stat ore întregi şi în autobuze sau autocare dintr-o parte în alta. Cred că a fost o decizie bună ca el să stea mai aproape, stă într-un loc ferit, liniştit, un fel de cămin. Aşa fac mulţi sportivi, chiar în hotelul în care stau eu stă echipa de tenis de masă a Japoniei. Sunt multe echipe care au decis să îşi ducă sportivii aproape de baze. Nu suntem unici, atunci când te gândeşti la performanţă, te gândeşti la anumite condiţii care să nu te influenţeze negativ în drumul acesta către performanţă”, a dezvăluit Camelia Potec.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: