Edi Iordănescu are meritul de a fi creat un grup unit la națională, într-un moment în care fotbalul românesc nu mai avea nicio speranță. Criticat dur la începutul mandatului, după ce a retrogradat naționala în divizia a 3-a din Liga Națiunilor, selecționerul a reușit să-i facă pe tricolori să creadă în propriile puteri, să-i ducă pe primul loc în grupă în preliminariile Euro 2024, dar și să se califice în optimile turneului final. Cel mai bun strateg pe care l-a avut echipa națională este acum tentat să renunțe și să-și vadă de liniștea familiei ori de banii cu care e ademenit de echipe din lumea arabă.
Unul dintre cei mai hăituiți antrenori ai primei reprezentative a devenit în scurt timp erou național, dar, la cât de inteligent este, știe că drumul invers e mult mai ușor de parcurs: nimeni nu va aprecia că a rămas la națională dacă peste câteva luni ne încurcăm cu Kosovo sau Cipru, în campania din Liga Națiunilor. Din vârful carierei, Edi Iordănescu poate ajunge iarăși jos foarte repede, iar huiduielile spectatorilor de la meciurile din urmă cu fix o lună, semieșecurile cu Bulgaria și Liechtentein, probabil că încă îi mai sună în urechi.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News