MS Margareta, Custodele Coroanei: Sunt mândră de poporul nostru, de tot ce au făcut în acești 30 de ani

Sursa foto: Facebook

Diplomația regală este cel mai puternic atu al unui stat, indiferent de forma de guvernare pe care o are, monarhie sau republică. De ce este atât de valoros pentru o țară ca și membrii Familiei Regale să o reprezinte diplomatic? Pentru că prezența lor înseamnă tradiție, neutralitate și deci, încredere. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, și Alteța Sa Regală Principele Radu au vorbit despre diplomația regală la Pașaport diplomatic.


Cristina Cileacu: Majestate, de-a lungul istoriei României, Familia Regală a fost implicată în susținerea obiectivelor diplomatice naționale și, dacă ar fi să mă refer doar la exemplele din istoria recentă, obiectivele importante erau aderarea la NATO sau la Uniunea Europeană. Acum discutăm despre Schengen. Cât de mult contează în tot ce înseamnă aceste discuții diplomatice de lungă durată și complicate, personalitatea unui membru a familiei regale?

MS Margareta: Diplomația regală pentru România a durat ani de zile și încă continuă. Și nu este vorba numai de o personalitate sau de niște caracteristi personale. Este vorba aici de un fel de sistem, o instituție care mai există, chiar dacă nu suntem în funcții, nici nu suntem șefi de stat. Este mereu foarte mult de făcut și avem exemple istorice: Regina Maria și Tratatul de la Versailles din 1919, și este exemplul Regelui Mihai, în anii 1990-2000, pentru aderare la structurile euroatlantice și acum este exemplul nostru, luptăm pentru același lucru, pentru Republica Moldova. Deci este o panoplie de acțiune nu numai în relațiile internaționale, dar și în țară, între oamenii comunității și deci contează foarte mult pregătirea, încrederea în noi, că noi trebuie să avem încredere că putem să facem ceva, iubire pentru țară și un fel de voință și dragoste pentru țara noastră.

Cristina Cileacu: V-aș întreba Alteță, pentru că avem un război la granița cu România și ne simțim mai siguri că suntem membri în cea mai puternică Alianță din lume. Auzim însă constant și discursuri stridente, cum că acest război este vina Vestului, că NATO ne subjugă sau că Uniunea Europeană ne colonizează. Munca, diplomația regală înseamnă foarte multă discreție. Cum poate această discreție fi tradusă în fața acestor mesaje ţipate efectiv pe rețelele sociale?

ASR Principele Radu: Nu e nimic nou sub soare. A făcut acest lucru și Carol I în vremea în care avea de a face cu alte mari puteri: Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman, Imperiul Rus. L-a făcut și regele Ferdinand în jurul lui 1918, când avea de făcut față altor stridențe, poate nu atât de vulgare precum cele de astăzi, dar foarte tăioase. A făcut o Carol al II-lea într-o perioadă îngrozitoare a continentului, în cea mai practic cumplită perioadă pe care a cunoscut-o continentul în secolul XX și, mai ales, a făcut-o Regele Mihai I, care a trăit mai multe Românii odată. Așa că, această sintagmă a războiului nu ne va părăsi niciodată. Fiecare generație regală a avut parte de războiul sau războaiele ei, unele devastatoare, niciodată nu vor lipsi stridențele, niciodată nu vor lipsi manifestările dictatoriale, acele de a subjuga pe altul și Coroana niciodată nu va avea o perioadă lină și fericită.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: