Blocul Scala, una dintre cele mai reprezentative clădiri moderniste ale Bucureştiului, a intrat recent în portofoliul Danielei Schoppmeyer, proprietara APACA. Achiziţia a vizat 27 de apartamente şi garsoniere, precum şi spaţiul comercial de la parter, tranzacţia fiind considerată una dintre cele mai spectaculoase mişcări de pe piaţa imobiliară din centrul Capitalei din ultimii ani, relatează ZF.
Imobilul de 7 etaje, cu o suprafață totală de 3.165 metri pătrați, a fost construit pe un teren de 1.180 metri pătrați, în imediata vecinătate a Clădirii Ciclop și a Hotelului Ambasador. Blocul se numără printre clădirile care vor fi consolidate cu fonduri nerambursabile, potrivit Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.
Finalizat în 1936 pe un teren al lui Dumitru Marinescu Bragadiru, unul dintre cei mai bogați și influenți români ai vremii, imobilul Scala a fost proiectat de arhitectul Rudolf Fränkel, unul din liderii mișcării avangardiste din Berlin, personalitate importantă a anilor 1920-1940, cu realizări remarcabile în mai multe țări din Europa printer care Germania, Anglia și România.
Cine a cumpărat?
Potrivit datelor oficiale, cumpărătoarea figurează pe persoană fizică, însă numele său este deja bine cunoscut în industria textilă prin compania Faberrom.
Daniela Schoppmeyer, acţionară majoritară la Faberrom – compania moştenitoare a fostului colos textil APACA – a achiziţionat jumătate din blocul Scala, clădire-simbol a modernismului interbelic de pe bulevardul Magheru.
Faberrom este continuatoarea fostului colos APACA, întreprindere care în perioada comunistă angaja peste 20.000 de oameni.
„Erau 1.380 doar în secţia de tricotaje şi confecţii”, îşi aminteşte o angajată intervievată de Euronews, astăzi şefa de secţie după peste patru decenii petrecute în fabrică. După privatizare, Faberrom a continuat activitatea, dar cu o forţă de muncă mult redusă – sub 200 de angajaţi în prezent. Producţia s-a adaptat la noua realitate, orientându-se către colaborări cu branduri de lux europene. „Nu mai suntem cei mai ieftini, dar oferim calitate, experienţă şi livrare rapidă către pieţele vestice. Putem produce un costum complet în 8 ore, prin munca a 30 de oameni”, explica recent Daniela Schoppmeyer, director general al Faberrom, coform ZF.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News