Crește precizia localizării apelurilor la 112

klaus iohannis
Sursa foto: Inquam / George Calin

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea care aprobă OUG privind unele măsuri în domeniul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

Este vorba despre un nou tip de localizare cu acurateţe crescută a apelurilor la 112.

Ordonanţa de Urgenţă adoptată în mai anul trecut de Executiv prevede implementarea unor măsuri care asigură creşterea preciziei localizării apelurilor efectuate la Serviciul de urgenţă 112.

Acest nou tip de localizare este furnizat doar pe timpul gestionării unei situaţii de urgenţă şi poate fi realizat independent de tipul de telefon mobil utilizat, inclusiv pentru cele cu tehnologii mai vechi, iar ariile de determinare a poziţiei vor fi restrânse de până la 25 de ori în unele cazuri.

Iniţiativa legislativă aparţine Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi a fost elaborată împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi cu Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, în urma consultărilor cu operatorii de telefonie mobilă din România. Actul normativ permite implementarea unei soluţii tehnice care reprezintă o premieră la nivelul serviciilor de urgenţă europene, fiind rezultatul analizării celor mai noi tehnologii disponibile în domeniu.

Noua configuraţie va permite arii mult mai restrânse, cu precizii de localizare de ordinul zecilor sau sutelor de metri, în funcţie de tehnologia de comunicaţii mobile utilizată. Practic, localizarea cu precizie a apelului la 112 se va realiza atât din telefonul mobil, cât şi din reţea.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: