Navele de ultimă generație ale pompierilor, cumpărate pentru misiuni de salvare pe mare, zac nefolosite în port. Deși ele au fost lansate la apă anul trecut, până acum ele nu au fost folosite. Problema este că Inspectoratul pentru Situații de Urgență nu a găsit oameni pe care să îi angajeze.
Este o situație dificilă pentru că aceste două nave cumpărate de pompieri ar putea să salveze sute de oameni care ar putea avea nevoie de ajutor pe mare.
Navele au fost cumpărate și livrate anul trecut. Au costat 40 milioane de euro și sunt printre cele mai moderne ambarcațiuni folosite pentru salvare. Au o lungim de 51 de metri, lățime de 10 metri și pot atinge viteza de 40 km pe oră.
La bord pot fi amplasate spitale mobile.
Problema e că acum nu există echipaj pentru aceste două nave. Pompierii au încercat să găsească personal, au cerut la armată sau la poliția de frontieră, au fost trimise solicitări, dar MApN și Poliția de Frontieră au refuzat detașarea unor marinari susținând că și aceste instituții au nevoie de oameni, transmite reporterul Digi24 Valentin Stan. E nevoie de 160 de oameni pentru aceste două nave, iar pompierii nu ar avea nici 10 membri ai echipajului, potrivit unor surse Digi24.
Planul e ca până la finalul anului să fie angajați 20 de oameni, astfel încât măcar o navă să poată fi trimisă în misiuni.
Raed Arafat, șeful Departamenului pentru Situații de Urgență a declarat că are deja o parte din personalul care va lucra pe două nave și a început pregătirea, însă până acum nu există nici un sfert din necesarul de 160 de oameni.
Raed Arafat: „La acest moment avem 43 de subofițeri în curs de alocare la nave, pentru ofițeri noi noi avem deja studenți la Academia Navală. E foarte greu să deschizi concuesuri, să angajezi oameni pe poziții de nișă. Navele și elicopterele nu sunt ca ambulanțele. Astea în 10 zile funcționează. În toate sistemele noastre este criză de personal, nu avem suficient personal. Mai ales cei ultraspecializați cum sunt comandanți de nave. Piața este restrânsă. Pregătirea este începută înainte să ajungă navele”.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) precizează că, pentru ca navele de căutare-salvare achiziţionate să devină funcţionale, ar trebui încadrat personal de specialitate pe 160 de posturi şi că a făcut demersuri pentru ca acest lucru să se întâmple. Astfel, organigrama ISU Constanţa a fost suplimentată cu o nouă subunitate – Detaşamentul Special Naval.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News