Negrescu (eurodeputat PSD): Nu vom ieși de la guvernare

Sursa foto: captură video

Europarlamentarul Victor Negrescu, responsabil al grupului social-democrat din Parlamentul European pentru bugetul european anual şi coordonator în Comisia pentru control bugetar, a trimis luni o scrisoare către preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prin care solicită amendarea temporară a regimului fiscal european.

Eurodeputatul PSD spune, luni, pentru PS News, că nu a primit încă un răspuns, dar este pozitiv.

Este o solicitare prin care, practic, încercăm să scoatem din calculul deficitului bugetar cheltuielile aferente ajutorului logistic, umanitar și militar pentru Ucraina și R. Moldova. Ea poate ajuta România. Asta ne-ar permite să continuăm să sprijim Ucraina (…) Eu mă aștept la un răspuns pozitiv. CE lucrează la agenda sa pentru anul viitor. La începutul lunii septembrie, prșeedinta Urusla von der Leyen va prezenta această agendă, iar în această scrisoare am încercat să o conving să introducă inclusiv această flexibilizare a cadrului normativ financiar european în discursul său și discursul european, explică Negrescu.

În ceea ce privește pachetul de măsuri fiscale, Negrescu arată că este necesare o restructurare. El spune că se lucrează la forma finală, iar la finele săptămânii să fie o serie de discuții care să finalizeze
pachetul de măsuri, împreună CU PNL. Cele mai multe măsuri vor fi pe final de an, iar altele, din septembrie.

„Ne trebuie măsuri care sunt eficiente, care să permită corectarea deficitului bugetar și care să nu împovăreze populația, și nici economia, dar măsuri care să fie o reformă reală, nu schimbări fără fundament (…) Avem o problemă pe colectare, pe digitalizare”, mai spune politicianul.

PSD a susținut măsuri de reechilibrare fiscală: cei cu profituri uriașe să plătească în plus, dar PNL-ul nu a fost de acord.

„Acum, negociem fiecare aspect. Nu vorbim despre o schimbare radicală, dar vrem ca forma finală, pe care o stabilim împreună să fie una realistă, credibilă. Suntem cu toții implicați pentru a găsi formula corectă”, mai spune eurodeputatul.

„Propunerile premierului Marcel Ciolacu sunt de bun simț și ele trebuie implementate. (…) Vorbim de o reajustare, de o responsabilizare a sistemului public”, explică Negrescu.

Negrescu: PSD-ul nu va ieși de la guvernare

„Ne-am asumat guvernarea. Nu vorbim despre ieșirea de la guvernare. Dar nu are rost să guvernezi dacă nu faci reforme solide. Avem majoritate. Haideți să guvernăm. (…) Dacă apar jocuri mărunte, noi ne distanțăm de ele”, mai spune politicianul.

Autor

  • Chirciu Simona-Maria

    Simona-Maria Chirciu, editor coordonator. Simona-Maria Chirciu este Doctor în Științe Politice, autoare și expertă pe drepturile omului. Cu o experiență de peste 7 ani în presa scrisă și online, a ținut ateliere pe Media Literacy, tehnici de manipulare și Fake News.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: