Netanyahu i-a acuzat pe șefii serviciilor că nu l-au avertizat despre atacul Hamas. Apoi şi-a cerut scuze

Benjamin Netanyahu
Sursa foto: X

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a atacat duminică şefii serviciilor de informaţii, spunând că aceştia nu l-au avertizat vreodată că gruparea islamistă Hamas plănuia un atac de amploare pe 7 octombrie, ceea ce a provocat un scandal politic şi o divizare în cadrul cabinetului său de război, relatează Reuters. Afirmațiile, postate pe X (fostă Twitter) duminică, la 1.00 dimineața, după o conferință de presă, au fost șterse după câteva ore și înlocuite de un mesaj în care se prezentau scuze. Cu toate acestea, mesajul scris de Netanyahu a fost văzut de alți lideri ai Israelului, care l-au criticat dur. „Când suntem în război, leadershipul trebuie să dea dovadă de responsabilitate, să decidă să facă ceea ce trebuie şi să întărească forţele astfel încât acestea să poată îndeplini ceea ce le cerem”, i-a transmis Benny Gantz, fost ministru al Apărării, rival politic al lui Netanyahu și actual membru al cabinetului de război.

Netanyahu, care şi-a atras dezaprobarea publicului pentru că nu şi-a asumat responsabilitatea pentru eşecurile serviciilor de informaţii şi operaţionale în legătură cu sângerosul atac al Hamas în sudul Israelului, a şters ulterior afirmațiile postate pe platforma de socializare X duminică la ora 1:00 dimineaţa.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: