Nicolae Ciucă a participat la semnarea acordului dintre România şi Ucraina

sursa: Inquam

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a particopat, joi, la semnarea acordului de cooperare dintre România şi Ucraina, document care pune în practică Declaraţia comună a G7 de sprijin pentru Ucraina, din urmă cu un an.

„România a semnat cu Ucraina un acord de cooperare în domeniul securităţii la Washington, în marja summitului NATO care se derulează în aceste zile în capitala americană. Documentul – semnat de preşedintele României, Klaus Iohannis şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelensky – pune în practică Declaraţia comună a G7 de sprijin pentru Ucraina, din urmă cu un an. La ceremonia de semnare, am participat alături de ministra Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu şi de ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba”, a scris, joi seară, pe Facebook, Nicolae Ciucă.

 

Acesta explicăm faptul că, potrivit acordului, ţara noastră sprijină Kievul atât pe plan economic – în eforturile de reconstrucţie a ţării vecine – cât şi în domenii relevante pentru consolidarea capacităţii Ucrainei de a se apăra şi de a combate agresiunea rusă, în conformitate cu prevederile Cartei ONU.

„Ţara vecină a semnat deja 22 de acorduri similare cu alte state membre NATO, dar şi cu Japonia şi Uniunea Europeană”, a mai scris preşedintele Senatului.

sursa: Inquam

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: