Ce condiție îi pune Ciucă lui Nicuşor Dan, dacă vrea susţinerea PNL

Sursă foto: gandul.ro
Sursă foto: gandul.ro

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la RFI, că dacă Nicuşor Dan vrea să mai primească susţinerea PNL, pentru o nouă candidatură la Primăria Capitalei, are o singură soluţie, să se înscrie în PNL.

”Discuţia cu Nicuşor Dan este mai veche, dumnealui a candidat la Primărie şi cu susţinerea PNL (..) Astăzi, PNL are şi capacitatea administrativă, pentru că, dacă ne uităm la ce au realizat administraţiile kliberale, este necesar să vorbesc despre ce a făcut Emil Boc la Cluj, ce a făcut Ilie Bolojan la Bihor, Ion Dumitrel, în Alba, Gheorghe Flutur la Suceava. PNL a demonstrat că are capacitatea să administreze şi local şi regional, ca atare nu putem să nu avem un candidat în Bucureşti”, a spus preşedintele PNL, despre susţinerea candidaturii lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei.

”Dacă Nicuşor Dan vrea să mai primească susţinerea PNL, are o singură soluţie, să se înscrie în PNL”, a continuat Nicolae Ciucă.

Preşedintele PNL a precizat că este prima condiţie pentru ca partidul să îl susţină pe Nicuşor Dan, iar după ce se îndeplineşte, ”mai vedem şi celelalte condiţii”.

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a declarat, întrebat marţi dacă a discutat cu Nicolae Ciucă pentru a se înscrie în PNL, că a avut discuţii cu Eugen Tomac, Cătălin Drulă şi cu Nicolae Ciucă. El a adăugat că strategia sa este să rămână independent şi să solicite sprijinul partidelor de dreapta, pentru ca PSD să nu câştige în Bucureşti.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL