Nicolae Ciucă: Este nevoie să ne protejăm zi de zi Constituţia

Sursa foto: media.pnl.ro

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă a transmis vineri, de Ziua Constituţiei, că este nevoie să ne protejăm zi de zi Constituţia împotriva oricăror mişcări politice care îi subminează valorile fundamentale, pentru că protejând Constituţia, protejăm pacea socială a naţiunii, apartenenţa noastră la valorile democraţiei occidentale şi identitatea noastră constituţională.

“Astăzi se împlinesc 32 de ani de la momentul aprobării Constituţiei României prin referendum, la 8 decembrie 1991. Legea fundamentală pe care o sărbătorim astăzi a asigurat stabilitatea şi dezvoltarea democraţiei constituţionale în România, după căderea regimului criminal comunist. A instituit ca valoare supremă demnitatea umană şi a reglementat un catalog al drepturilor şi libertăţilor fundamentale pentru toţi cetăţenii. A recunoscut pluralismul politic ca fundament pentru viaţa politică a societăţii româneşti. A organizat principiul separaţiei puterilor în stat, ca mecanism de prevenţie pentru exercitarea abuzivă a puterii de stat. A instituit o justiţie constituţională pentru a garanta supremaţia Constituţiei”, a transmis liderul PNL.
Nicolae Ciucă afirmă că ”prin toate aceste valori fundamentale a reuşit să atingă obiectivul unei adevărate constituţii liberale, şi anume să limiteze puterea prin drept şi să garanteze parcursul democratic al societăţii româneşti”.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL