Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, candidat la Preşedinţia României, a vorbit despre conflictele armate din Ucraina şi din Orientul Mijlociu şi s-a referit la dronele căzute pe teritoriul României. Ciucă a spus că România este capabilă să îşi apere teritoriul şi că, marţi seară, când drone sau bucăţi de drone ruseşti au căzut în zona localităţii Isaccea au fost ridicate 4 avioane de luptă. Întrebat dacă şi când va începe Al Treilea Război Mondial, Ciucă a spus că ”ne dorim să nu înceapă”.
”Am avut şansa că aceste drone au căzut în afara spaţiilor locuite. Nu ne bazăm pe noroc. Au fost discuţii şi raportări la nivelul instituţiilor statului care au prezentat elementele de dispozitiv care au fost dislocate în zona de graniţă. De fiecare dată când apar astfel de vectori care se îndreaptă spre teritoriul naţional, avem elementele de poliţie aeriană românească. Azi noapt au fost ridicate 4 avioane, doup F16 aparţinând Forţelor Aeriene Româneşi două F18 aparţinând Forţelor Aeriene Spaniole care execută misiunea de poliţie aeriană a NATO în România”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri seară, la România TV.
Întrebat ce se va întâmpla dacă pe teritoriul României vor ajunge deodată bombe cum s-a întâmplat în Israel, Ciucă a răspuns că acest lucru nu se poate întâmpla.
”Nu se va întâmpla chestiunea asta. Pentru că dacă ele… asta înseamnă că Rusia va ataca un teritoriu al unei ţări NATO. Tot demersul se va interpreta prin activarea articolului 5, de aici şi lucrurile degenerează către ceea ce nu ne dorim niciunul dintre noi”, a declarta Ciucă.
Nicolae Ciucă a mai fost întrebat când şi dacă începe Al Treilea Război Mondial, el afirmând că ar fi cea mai mare tragedie.
”Ne dorim să nu înceapă. Este cea mai mare tragedie pe care oamenii pot să o trăiască, fiind provocată de ei înşişi pentru că trebuie să ne întoarcem în istorie, să vedem ce s-a întâmplat în cele două conflagraţii mondiale (…) Apar o serie de analişti care susţin că acest conflict se desfăşoară în parametri controlabili. De către cine şi până la ce moment? Pentru că e suficient să se producă p greşeală din partea cuiva şi pe un astfel de scenariu care e în derulare, să nu mai poată să mai controleze nimeni evoluţia următoare. Ca atare, eu condamn că toată puterea mea atacul Iranului asupra Israelului”, a declarat Nicolae Ciucă.
De asemenea, Nicolae Ciucă a adăugat că este responsabilitatea României să nu intre în război.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News