Nicolae Ciucă: PNL e deschis să asigure prezența romilor în Parlament

Nicolae Ciuca
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a spus, duminică, la Congresul Partidei Romilor Pro Europa, că problemele acestei etnii trebuie să fie prioritare pe agenda de lucru a partidelor politice, a autorităţilor şi a societăţii. „Este obligatoriu să luăm acele decizii prin care să asigurăm incluziunea economică, socială”, spune fostul premier, precizând că „PNL este cât se poate de deschis pentru a asigura prezenţa în Parlament a cât mai multor reprezentanţi ai comunităţii”.

„Spuneam despre Evanghelia bogatului nepăsător şi a săracului Lazăr din care desprindem o pildă foarte importantă: la final, cu toţii vom da socoteală pentru ceea ce am fi putut să facem bine şi nu am făcut. Noi, toţi suntem astăzi prezenţi aici, toţi liderii partidelor politice, pentru a arăta că ne pasă şi vrem să facem bine, astfel încât toate cele care au fost subliniate până acum să constituie elemente prioritare pe agenda de lucru a partidelor politice, pe agenda de lucru a Parlamentului, pe agenda de lucru a Guvernului, a întregii societăţi civile astfel încât să nu mai discutăm despre cum e cazul comunităţii romilor ca un rom din patru să nu aibă apă curentă, un rom din zece să nu aibă acces la energie electrică sau un copil rom din trei să nu aibă ce să mănânce seara înainte de a se duce la culcare. Asta înseamnă să ne pese şi asta înseamnă o societate unită”; a afirmat Nicolae Ciucă, potrivit News.ro.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: