Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi că nu are nicio legătură finalizarea aeroportului din Braşov cu nominalizarea lui Adrian Veştea ca ministru al Dezvoltării, ci faptul că acesta vine din poziţia de preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene, are habar de tot ceea ce înseamnă nevoia de dezvoltare locală.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a declarat despre mandatul preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, că este încă un exemplu de administrare liberală.
”Vreau să vă împărtăşesc că nu are nicio legătură finalizarea aeroportului cu nominalizarea domnului Veştea pentru funcţia de ministru al Dezvoltării. Sunt celelalte calităţi profesionale, experienţa dumnealui, faptul că vine dintr-o poziţie cât se poate de importantă, preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene, are habar, cum se spune simplu, de tot ceea ce înseamnă nevoia de dezvoltare locală”.
Nicolae Ciucă a precizat că nu crede că a greşit când l-a propus pe Adrian Veştea să ocupă funcţia de ministru.
”Sper domnule preşedinte încăsă fiţi la fel de aplaudat şi atunci când veţi termina mandatul la Ministerul Dezvoltării”, a completat Ciucă, citat de news.ro.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News