Nicușor Dan a semnat avizul Comisiei de Circulație necesar refacerii Planșeului Unirii, după tergiversări

Sursa foto: X
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a semnat avizul Comisiei Tehnice de Circulație (CTC) necesar refacerii Planșeului Unirii, după mai bine de un an de ‘întârzieri nejustificate’, au anunțat reprezentanții Primăriei Sectorului 4.

La finalul unei perioade îndelungate, marcate de ‘tergiversări nefondate’, primarul Nicușor Dan a semnat, în cursul zilei de vineri, avizul Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București (PMB), document care lipsea din întregul dosar de autorizare a lucrărilor urgente de punere în siguranță a centrului Capitalei, prin refacerea din temelii a Planșeului Unirii, se arată într-un comunicat al autorității locale.

Avizul CTC va fi astfel adăugat zecilor de documente similare ce formează dosarul de autorizare a lucrărilor, depus deja la Direcția de Urbanism a PMB în urmă cu aproximativ opt luni, în condițiile în care Planșeul Unirii ‘se degradează’ cu fiecare zi ce trece, ba chiar, conform experților, ‘daunele produse în timp construcției de beton se văd din satelit’, menționează autoritatea locală.

Reprezentanții acesteia au reamintit că a trecut mai bine de un an de la momentul semnării contractului de execuție a lucrărilor de refacere din temelii a Planșeului Unirii, precum și de la momentul în care a fost asigurată, de către Guvern, prin ordonanță de urgență, finanțarea necesară acestui proiect de aproape 800 de milioane de lei.

În acest timp, placa de beton ce acoperă râul Dâmbovița în Piața Unirii se degradează în continuare, așa cum arătau expertizele tehnice actualizate în septembrie anul trecut. La acel moment, specialiștii arătau faptul că anumite zone ale planșeului pot fi un pericol public pentru circulația rutieră și cea pietonală și că, în lipsa unor lucrări de intervenție executate în regim de urgență, anumite zone ale construcției ar putea ceda. Chiar și în aceste condiții, în care starea tehnică precară a Planșeului Unirii nu poate fi pusă la îndoială, primarul general a refuzat constant emiterea documentelor de autorizare, conform comunicatului.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: