Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că au fost realizate testele dinamice de rezistenţă la Pasajul Ghica, mai mulţi senzori de pe suprastructura podului şi din picioarele acestuia monitorizând în timp ce un camion cu pietriş a traversat podul. El afirmă că pasajul va fi deschis circulaţiei „foarte curând”.
„Au fost realizate testele dinamice de rezistenţă la Pasajul Ghica care va fi deschis circulaţiei foarte curând. Un camion încărcat cu pietriş a traversat podul la diferite viteze trecând peste obstacole preamplasate. Mai mulţi senzori amplasaţi pe suprastructura podului şi în picioarele acestuia au monitorizat diverşi parametri de rezistenţă pentru determinarea comportamentului real al structurii”, a arătat Nicuşor Dan, marţi, într-o postare pe Facebook.
Senzorii vor rămâne instalaţi în permanenţă şi vor transmite date în timp real Universităţii de Construcţii cu care a fost încheiat un contract în acest sens.
Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunţa joi că au început primele probe la Pasajul Doamna Ghica, testele statice, iar după finalizarea acestor probe, Trustul de Clădiri Metropolitane Oficial urma să realizeze testele dinamice, luni şi marţi.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News