Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora.
”Cred că lucrul cel mai important pe care noi trebuie să-l facem este să înţelegem că nu există mai multe Românii şi că suntem responsabili de dumneavoastră şi că trebuie să vă considerăm în acest fel, ca şi cum sunteţi parte a statului român”, a afirmat el.
”Sunt foarte bucuros şi onorat că sunt aici şi vreau să vă mulţumesc că v-aţi făcut timp să ne întâlnim. Am fost azi într-o vizită oficială, ne-am întâlnit cu preşedintele Steinmeier, cu cancelarul Merz şi cu reprezentanţi ai companiilor germane, unul din interesele noastre fiind de a îmbunătăţi această colaborare şi a aduce companii germane în România.
A fost o zi fructuoasă şi am vorbit, şi am mulţumit pentru colaborarea, modul în care statul german interacţionează cu dumneavoastră”, a afirmat Nicuşor Dan, vineri seară, în discursul ţinut la întâlnirea cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania.
El a subliniat că românii aflaţi în afara ţării trebuie consideraţi parte a statului român.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News