Nicuşor Dan, la Vilnius: Următorul Summit B9, organizat la Bucureşti, anul viitor

Sursa foto: news.ro

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat luni, la Summitul B9, că avem nevoie de un NATO mai puternic, de o legătură transatlantică mai puternică şi trebuie nu doar să creştem cheltuielile în apărare, ci să fim capabili să producem echipamente militare, pentru a ne proteja. El a mai anunţat că a propus ca următorul Summit B9 să fie organizat la Bucureşti, anul viitor şi că s-a agreat acest lucru.

Preşedintele României a susţinut o conferinţa de presă comună cu Preşedintele Republicii Lituania, Preşedintele Republicii Polone, Preşedintele Ucrainei, Prim-ministrul Regatului Danemarcei şi Secretarul General al NATO, în cadrul Summitului B9 de la Vilnius. Şeful statului a arătat că formatul B9 a început acum 10 ani, imediat după ce Rusia a atacat Crimeea.

”În acel moment, era o ameninţare potenţială din partea Rusiei împotriva naţiunilor europene. Şi a fost o propunere pentru ca ţările de la graniţa estică sau flancul estic al NATO să aibă o voce comună. Acum că ameninţarea potenţială a devenit reală, avem război în Ucraina de mai bine de trei ani, iar toate ţările noastre s-au confruntat cu un set de acţiuni hibrid. Aşadar, este realitate, iar noi, membrii B9 şi de asemenea pentru aliaţii noştri nordici, avem aceleaşi îngrijorări”, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan.

El a precizat că cea mai mare parte a discuţiilor a fost pentru pregătirea Summitului de la Haga, care va avea loc în trei săptămâni.

”Sunt foarte bucuros că majoritatea participanţilor au căzut de acord asupra unor lucruri foarte importante, cum ar fi că avem nevoie de un NATO mai puternic, avem nevoie de o legătură transatlantică mai puternică.Trebuie nu doar să ne creştem cheltuielile în apărare, ci şi să fim capabili să producem echipamente militare, pentru a ne proteja”, a subliniat preşedintele.

Nicuşor Dan a mai arătat că ”ameninţarea nu este doar militară clasică, ci avem acţiuni hibride foarte importante împotriva ţărilor noastre”.

”Sunt de asemenea foarte bucuros că toţi participanţii au fost de acord că trebuie să continuăm să susţinem Ucraina. Avem o preocupare pe termen lung pentru securitatea întregii zone a Mării Negre, inclusiv Republica Moldova”, a menţionat şeful statului.

”Am propus şi sunt foarte bucuros că toţi au fost de acord ca următorul summit să fie organizat în Bucureşti anul viitor”, a mai spus Nicuşor Dan.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: