După anunțarea rezultatelor parțiale care îl dau câștigător al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan a susținut o declarație în care a punctat primele obiective ale mandatului său și a vorbit despre posibila desemnare a lui Ilie Bolojan în funcția de prim-ministru.
„Este lucrul pe care mi l-aș dori, dar nu vreau să promit acum”, a spus Dan. „Desigur, una din discuțiile pe care o să le am săptămâna asta o să fie cu dl Bolojan’.
În ceea ce privește prioritățile imediate, noul președinte a menționat: „Trebuie să ne concentrăm pe acele lucruri dificil de soluționat: deficitul și zona de securitate”.
Referindu-se la diviziunea din societate după scrutin, Dan a afirmat că înțelege nemulțumirea unor români: „În primul rând, respectul meu – pe care l-am transmis, dar nu am avut ocazia. Oamenii sunt, în mod firesc, revoltați de cum s-a făcut România. Cumva, prosperitatea s-a distribuit neuniform. Sunt revoltați de corupție. Oricât de respectuos aș fi eu, până când nu vor simți că statul român lucrează pentru ei, eu nu am ce face”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News