Ninge la cota 1.800. Pârtiile sunt pregătite pentru turişti

Sursa foto: Pixabay

Turiștii care se pregătesc să plece în vacanță la munte se vor bucura de zăpadă. La cota 1.800, turiștii pasionați de sporturile de iarnă vor găsi pârtiile pregătite.

Vremea s-a răcit brusc și a nins la cota 1.800, acolo unde vor ajunge și turiștii iubitori ai sporturilor de iarnă.

Este unul dintre puținele locuri în care se schiază în țară, iar turiștii și localnicii profită din plin de stratul generos de zăpadă.

„Înainte de a pleca în călătorie, informați-vă cu privire la restricțiile de trafic și condiţiile meteorologice din zonele în care urmează să vă deplasați!

Când vizibilitatea este redusă, folosiți luminile din dotarea autovehiculelor, evitați depășirile riscante și asigurați-vă foarte bine înainte de efectuarea manevrelor de schimbare a direcției”, transmit autoritățile.

Prognoza meteo pentru săptămâna 18.12.2023 – 25.12.2023. Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice. Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord a Carpaților Orientali, dar și deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 25.12.2023 – 01.01.2024. Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, dar mai ales în nordul Carpaților Orientali și în zona Munților Apuseni, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 01.01.2024 – 08.01.2024. Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice și centrale, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: