Ninsori, vânt puternic și ger, în București. ANM a emis prognoza meteo specială pentru Capitală

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că în următoarele 48 de ore, la București vor fi ninsori ușoare, vânt și frig.

În intervalul marți, ora 10.00-miercuri, ora 8.00, vremea va fi rece, astfel că temperatura maximă va fi de -3…-2 grade, iar cea minimă de -7…-6 grade.

Vor fi înnorări mai ales în prima parte a zilei când, trecător va ninge slab, apoi cerul va deveni variabil.

Vântul va sufla în general moderat (temporar cu rafale de 40…45 km/h), amplificând senzația de frig, avertizează specialiștii.

Începând de miercuri, la ora 8.00, până joi, la ora 10.00, vremea va fi rece în special dimineața și noaptea.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -8…-5 grade, precizează ANM.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL