Noi date despre avaria din sistemul național de energie, care a provocat panică la Ploiești

Sursa foto:X

Apar noi informaţii despre avaria majoră în sistemul naţional de energie, care a provocat perturbări mari în mai multe zone din ţară. La Ploieşti, rafinăria Lukoil a fost nevoită să-şi oprească activitatea total după căderea de tensiune şi să elimine în atmosferă toate gazele din instalaţie. Chiar dacă instituţiile implicate confirmă această cădere de tensiune, ministrul Energiei susţine că rafinăria a fost tot timpul alimentată cu energie.

Este vorba despre două incidente separate.

Pe de o parte, ce s-a întâmplat la rafinăria Lukoil ar fi fost o problemă internă, conform unor surse consultate de Antena 3 CNN. De aceea rafinăria Lukoil nu a mai fost alimentată timp de aproape o oră cu energie electrică. Deci, a fost o problemă locală în rafinăria Lukoil. A fost restabilită apoi conexiunea la energia electrică în aproximativ 40 de minute. Însă, pentru perioada aceasta în care nu a fost energie electrică din cauza unui incident intern, rafinăria nu a mai funcționat. Gazele de instalație au fost dirijate, conform procedurilor.

În aceeași zi s-a mai întâmplat un incident și la Petrobrazi, la rafinăria Petrom. Și acolo au fost probleme cu tensiunea, conform informațiilor Antena 3 CNN. Cu toate că cei de la Transelectrica au negat că ar fi fost o problemă la alimentarea cu energie electrică, se pare că acolo ar fi fost problema – la Transelectrica. Problema a fost rezolvată, acea rafinărie a fost repusă și ea în funcțiune.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: