Noi prețuri maxime RCA, valabile cel puțin până în septembrie. ASF: E posibilă o majorare a prețurilor

ASF. INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) va lua în discuție, în ședința de săptămâna viitoare, dacă propune prelungirea plafonării tarifelor RCA și dacă aceste tarife maximale vor fi modificate în sus. Dacă în privința prelungirii lucrurile sunt destul de clare, în sensul că se va aproba o astfel de măsură, în ceea ce privește noile tarife maxime se poartă încă discuții, susțin, pentru Economica, surse din toate mediile implicate în proces.

Ministrul finanțelor, Marcel Boloș, a declarat chiar ieri, la conferința aniversară a Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare (UNSAR), că așteaptă o propunere de la ASF pentru a vedea dacă se prelungește sau nu perioada de plafonare a tarifelor RCA.

„Analizăm, să vedem ce facem mai departe. Așteptăm o analiză pe care o face Autoritate de Supraveghere Financiară, întrucât ea are responsabilitatea monitorizării pieței asigurărilor și, în funcție de această analiză, o să luăm decizia cea mai potrivită, să fie protejați atât asigurații și să nu producem perturbări în mecanismul de funcționare a pieței asigurărilor…. Mai sunt 20 de zile până la sfârșit și sunt convins că vor veni cu o propunere”, a spus Boloș, la evenimentul la care UNSAR a sărbătorit 30 de ani de existență.

Amintim că, în contextul falimentului Euroins și pentru a evita o explozie a prețurilor, fosta conducere ASF a propus plafonarea tarifelor RCA. Astfel că, din 11 aprilie 2023, prețul maxim pentru RCA a fost stabilit, prin Hotărâre de Guvern, la nivelul din 28 februarie 2023, pentru fiecare societate de asigurări în parte și pentru fiecare segment de șoferi în parte. Măsura, luată în baza Legii Concurenței și aplicabilă pe câte trei luni (legea invocată nu impune o limită privind numărul de prelungiri) a fost prelungită de mai multe ori. Ultima prelungire expită pe 31 iunie, iar ASF urmează să decidă ce este de făcut.
Ședința Consiliului în care se va discuta această chestiune va avea loc săptămâna viitoare, probabil vineri, ziua în care se țin de obicei ședințele. Deci cel târziu pe 21 iunie, ASF ar trebui să aibă o propunere pentru Ministerul Finanțelor.
Amintim că măsua palfonării a fost constestat atât de firmele de asigurare (direct afectate de faptul că nu pot stabilii prețurile la nivelul la care îl doresc, motiv pentru care unele vând mai mult decât ar vreacât și de brokerii de asigurări prin asociațiile reprzentative (PRBAR și UNSICAR), dar și indirect, prin COTAR. Brokerii sunt nemulțumiți de faptul că, odată cu plafonarea tarifelor, a fost plafonat și comisionul lor, la 8%, deci 7,6% efectiv.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: