Noile salarii publice nu vor mai fi calculate în funcție de salariul minim – Detalii din noua Lege a salarizării

Sursa foto: Captura Video/ Youtube - Partidul Social Democrat

Ministrul Muncii, Florin Manole, arată că discuțiile pe noual lege a salarizăriii sunt nu doar începute, ci și avansate, într-un grup de lucru cu Cancelaria Guvernului și Ministerul de Finanțe, cu sprijinul Băncii Mondiale, care este consultant pentru acest proiect.

În acest proiect, președintele României ar urma să aibă în continuare cel mai mare salariu.

”Ne dorim o formulă comparabilă cu legea salarizării acum în vigoare, în care președintele să aibă cel mai mare salariu”, a spus Florin Manole.

Potrivit acestuia, unul dintre scenariile analizate are în vedere o grilă de salarizare pe o scară de la 1 la 8, de la cel mai mic la cel mai mare salariu.

Ministrul a arătat însă că noua grilă de salarizare nu va mai fi corelată cu salariul minim.

”Chiar dacă referențialul va fi comparabil cu salariul minim din punct de vedere al cuantumului, în următoarea lege a salarizării nu va exista o corelare sau indicele va fi un indice de referință, să zic așa, nu salariul minim. Asta este un mod de a decupla legea salarizării de eventualele, legalele, anticipabilele creșteri ale salariului minim.

Sigur că asta fără ca în administrație să existe cineva care să câștige sub salariul minim, pentru că nimeni din România nu trebuie să câștige sub salariul minim și nu câștigă sub salariul minim, doar că încă o dată referențialul nu va fi salariul minim, ci un indice comparabil cu salariul minim din punct de vedere al cuantumului”, a precizat ministrul Muncii.

Acesta a adăugat că interesul prioritar până acum a fost refacerea ierarhiei din anexele în vigoare, pentru că în acest moment, în practică, din cauza a sute de modificări la legea salarizării, există o ”dezordonare a grilelor”, care trebuie reordonate.

Florin Manole spunea anul trecut că a cerut deja altor ministere să desemneze membri în grupul de lucru care va elabora viitorul act normativ.

”Am solicitat deja colegilor din alte ministere relevante să ne desemneze membrii într-un grup de lucru. Vom avea un draft, îl vom face public, va fi o discuție lungă, va fi o discuție serioasă cu sindicate, patronate, de fapt, în primul rând cu sindicatele din administrație, dar va fi o temă în care vom respecta la linie procedura de consultare publică, în care vom asculta pe absolut toată lumea, absolut toate sindicatele, pentru că așa trebuie să se întâmple”, declara ministrul Muncii, Florin Manole, la Prima News.

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: