Nouă ieftinire a carburanților, azi. Prețurile coboară sub pragul de 7 lei pe litru în unele stații

Prețuri carburanți
Sursa foto: Pexels

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus din nou, azi-dimineață, prețul carburanților, și la benzină și la motorină, la patru zile de la precedenta ieftinire. Este a 13-a scădere consecutivă de preț.

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 1 iunie 2024 un preț al benzinei standard de 7,01 lei/litrul, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,06 lei/litrul.

Așadar, azi, compania petrolieră a coborât prețul benzinei cu cinci bani pe litru și prețul motorinei cu doi bani pe litru.

Iar în unele stații mai ieftine ale Petrom din Capitală, de exemplu, (Doctor Herescu, Jiului), prețul benzinei a scăzut sub pragul de 7 lei pe litru, coborând și până la nivelul de 6,95 lei pe litru.

Este a 13-a ieftinire consecutivă a carburanților, după iot scăderi consecutive care au avut loc în luna mai. Precedenta a avut loc acum patru zile, când Petrom a coborât și prețul benzinei și pe cel al motorinei cu patru bani pe litru. Cu trei zile înainte, compania petrolieră a coborât prețul benzinei cu șase bani pe litru și pe cel al motorinei cu patru bani pe litru. Mai devreme, la 23 mai, când Petrom a coborât doar prețul benzinei cu patru bani pe litru și a menținut prețul motorinei. Anterior, în 14 mai compania petrolieră a coborât și prețul benzinei și prețul motorinei cu câte patru bani pe litru. Mai devreme, în data de 9 mai, Petrom a coborât prețul benzinei cu patru bani pe litru și pe cel al motorinei cu șase bani pe litru. Cu o zi înainte, la 8 mai, Petrom coborâse prețul benzinei cu patru bani pe litru și menținuse prețul motorinei. Mai devreme, la 3 mai, compania petrolieră a redus prețul motorinei cu cinci bani pe litru, menținând însă prețul benzinei.

Indiferent de situația din piață, carburanții se vor scumpi peste o lună, pentru că, în acest an, acciza la carburanți crește în două etape, la 1 ianuarie și la 1 iulie. Scumpirea de la 1 iulie, cauzată exclusiv de creșterea accizei (incluzând și TVA aferentă), va fi de 43 de bani pe litrul de benzină și de 40 de bani pe litrul de motorină.

La momentul redactării acestei știri, cotația țițeiului Brent, de referință pentru Europa, este de 81,1 dolari pe baril, în ușoară scădere.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: