Karoly Borbely este noul director general (CEO) al Hidroelectrica, după ce toată cariera sa a fost abonat la banii statului cu funcții importante. Karoly Borbely s-a bucurat mereu de ajutor politic, reușind recent să ajungă apropiat de premierul Marcel Ciolacu.
Karoly Borbely are studii în management la universitatea privată „Dimitrie Cantemir” din București. Acesta a studiat la „Dimitrie Cantemir”, dar și-a dat licența la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, în 1999. Acesta se înscrie imediat în UDMR și cu ajutorul partidului obține și primele funcții.
Carieră cu funcții politice
În 2000 devine consilier la biroul parlamentar al deputatului UDMR Iuliu Winkler, care din 2009 s-a lipit de fotoliul de europarlamentar pe lista UDMR. Timp de 1 an, Borbely lucrează la o firmă privată, dar fără mare succes.
În 2002 obține o funcție la IDTH, Societatea Ungară de Interes Public pentru Promovarea Investițiilor și Comerțului, deși tânărul Borbely nu avea nicio experiență în mediul de afaceri. După 3 ani, devine președinte la Autoritatea Națională pentru Tineret, cu grad de secretar de stat.
În 2007, la doar 31 de ani, devine ministru al comunicațiilor în guvernul Tăriceanu. Fără absolut nicio experiență în domeniul comunicațiilor sau studii în inginerie, acesta avea rolul să decidă investițiile în țara noastră.
În anul 2008 este scos din guvern și 2 ani va fi șomer. Revine în 2010 cu o funcție de secretar de stat la ministerul economiei, unde iarăși nu are nicio experiență în domeniul economic. Cu legăturile sale politice, Borbely obține funcția de director of business development la compania EnergoBit, care în 2012 era controlată de un grup de investiții din Polonia.
Tot în 2012, pentru că Borbely poate să aibă câte funcții vrea, devine președinte al Consiliului de Administrație al Oltchim. Câteva luni mai târziu demisionează, iar Oltchim va fi listat pentru privatizare. În același ani, mai face parte și din Electrica SA și Consiliul Economic și Social. În doar 1 an, Karoly Borbely a avut 3 funcții plătite din banii cetățenilor.
În 2014 revine în funcția de secretar de stat, însă la Ministerul Energiei, care în 2014 a fost condus de Constantin Niță (PSD) și apoi de Răzvan Nicolescu (independent). Dar tot în 2014, pe Borbely îl găsim și în Consiliul de Administrație al Rompetrol, o altă companie unde statul este acționar.
În anul 2015 dă lovitura și obține prima funcție la Hidroelectrica: director de strategie (cu un salariu de 200.000 lei pe an, la acea vreme), unde rămâne în funcție până în vara lui 2017. Lasă funcția de director Hidroelectrica pentru a deveni membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica.
Tot în august 2017 mai obține și funcția de director Public Affairs la Telekom, companie unde statul român mai avea acțiuni. Borbely a fost ales, cel mai probabil, datorită legăturilor sale cu lumea politică, nu pentru rezultatele în carieră. În 2022, schimbă echipa și trece pe aceeași funcție la Orange România.
Karoly Borbely a avut funcții importante în companii sau instituții ale statului român, dar nicăieri nu a lăsat vreun rezultat memorabil. Nu a avut rezultate memorabile nici în scurta carieră în mediul privat, unde s-a ocupat mai mult de relațiile cu instituțiile guvernamentale.
Avere de milioane de lei cu banii statului
În 2011, Karoly Borbely se orientează foarte bine și pe plan sentimental și se căsătorește cu fiica lui Ionel Gagu, un om de afaceri din Buzău și apropiat de Marcel Ciolacu. Luana Gagu, soția UDMR-istului, a lucrat în trecut la Ambasada României la Washington, unde avea funcția de expert economic.
Toate funcțiile pe care Borbely le-a avut în companii controlate de statul român au fost plătite cu mii de euro pe lună. Spre exemplu, în 2019 acesta primea 120.000 de la Hidroelectrica doar pentru a fi membru în consiliu, care nu presupune o muncă de 8 ore pe zi, ci doar prezența la anumite ședințe. În același an, mai încasa 270.000 de lei de la Telekom.
În 2022, averea UDMR-istului a crescut considerabil. Pentru a fi membru în consiliul Hidroelectrica era plătit cu 166.00 de lei pe an. De la Orange România a mai primit 290.000 de lei. Acesta a băgat în buzunare aproape jumătate de milion de lei. Soția lui Borbely a câștigat și ea 204.000 lei de la firma pe care cei doi o au împreună, Victoria Imobiliare Buzău. De asemenea, soția mai câștigă 1,8 milioane din dividende, 19.200 euro din chirii și 20.912 lei din dobânzi bancare. Toate veniturile soților Borbely se ridică la circa 2,4 milioane de lei doar într-un an.
Karoly Borbely deține 3 apartamente și 2 vile. Toate milioanele de lei pe care le-a câștigat în 20 de ani cu funcții la stat nu se regăsesc și conturile politicianului. Acesta declară că ar avea în conturi 1,2 milioane de lei. Deține acțiuni la mai multe firme, iar în 2012 a împrumutat cu 1,2 milioane de lei firme controlate de soția sa.
Din declarația de avere reiese că în 2004, omul de afaceri Ionel Gagu i-a acordat un împrumut de 184.205 euro. În 2009, omul de afaceri i-a mai dat un împrumut de 21.724 dolari. Câțiva ani mai târziu, Ionel Gagu i-a devenit socru. Nu este clar de ce un om de afaceri i-ar da un împrumut de aproape 200.000 de euro, în condițiile în care Karoly Borbely nu avea venituri în 2004 să plătească o astfel de datorie.
În noua funcție de director Hidroelectrica, Karoly Borbely va primi peste 1,2 milioane de lei pe an. Adică 100.000 de lei pe lună, de 21 de ori mai mult decât salariul mediu net al României.
Karoly Borbely este un exemplu de politician care a reușit să se aboneze mereu la cele mai importante funcții din companii ale statului pentru a strânge o avere de milioane de lei.
Autor
-
Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News