SN Nuclearelectrica SA, împreună cu Candu Energy Inc și Canadian Commercial Corporation au semnat un contract în valoare de 781 milioane de dolari canadieni, având ca obiect furnizarea de scule și componente ale reactorului, precum și servicii de inginerie și tehnologie, pentru prelungirea duratei de viață a Unității 1 CNE Cernavodă.
La acest moment, România are deja două unități care utilizează o astfel de tehnologie. Cele două unități CANDU de la Cernavoda furnizează 20% din energia electrică a României. De la punerea în funcțiune a celor două unități, în 1996 și, respectiv, 2007, țara a evitat eliberarea a 205 milioane de tone de CO2. Funcționarea pe termen lung a centralei de la Cernavoda este esențială pentru a ajuta România să își atingă obiectivele de stabilitate energetică și de decarbonizare, precum și pentru a elimina treptat aproape 4 gigawați oră de energie electrică produsă pe bază de cărbune până în 2032.
Semnarea contractului a avut loc la Expoziția Mondială Nucleară de la Paris, în cadrul unei ceremonii la care au participat Mary Ng, ministrul pentru Întreprinderi Mici, Promovarea Exporturilor și Comerțului Internațional al Canadei (ministerul responsabil pentru CCC), Dan Drăgan, Secretar de stat, Ministerul Energiei din România, Teodor Chirica, președintele Consiliului de Administrație al SNN, Bobby Kwon, președinte și director general, CCC, Ian Edwards, președinte și director general, AtkinsRéalis și Joe St. Julian, președinte, Nuclear, AtkinsRéalis.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News