Numărul firmelor cu capital străin nou înființate în România a scăzut

Sursa: freepik,com
Sursa foto: Freepik

Numărul firmelor cu capital străin nou înființate în România a scăzut cu 6,2%, în primele 11 luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2022, la 6.447 de unități, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cele 6.447 de societăți noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 123,435 milioane de dolari, în creștere de 3,24 ori față de capitalul subscris al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-noiembrie 2022, de 38.105 milioane de dolari, scrie Agerpres.

În noiembrie 2023, au fost înmatriculate 597 de societăți noi cu participare străină la capitalul social. În funcție de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerțul cu ridicata și amănuntul, repararea auto și moto (24,46%), activități profesionale, administrative, științifice și tehnice (20,77% din total) și transport, depozitare și comunicații (13,4%).

La finele lunii noiembrie 2023, în România existau 250.663 de societăți cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la aproape 69,289 miliarde de dolari.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: