O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române intervine pentru stingerea unui incendiu de pădure

Sursa foto: x

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române intervine, luni, pentru stingerea unui incendiu de pădure izbucnit în apropiere de Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin. Misiunea are loc întrucât există riscul de propagare la alte suprafeţe de pădure, iar intervenţia este îngreunată de terenul accidentat şi de lipsa surselor de apă.

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN), ministrul Angel Tîlvăr a aprobat, în regim de urgenţă, ca o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru stingerea incendiilor, să acţioneze, luni, pentru stingerea incendiului de pădure declanşat în zona fondului forestier al comunei Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin.

Aeronava a decolat pentru executarea primei misiuni din Baza 90 Transport Aerian Otopeni în jurul orei 16.00.

”Misiunea aeriană se desfăşoară la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, având în vedere că există riscul de propagare la alte suprafeţe de pădure şi că acţunile forţelor de intervenţie specializate sunt îngreunate de terenul accidentat şi de lipsa surselor de apă”, arată MApN.

Potrivit sursei citate, începând din 14 august, Forţele Aeriene Române desfăşoară misiuni şi în Republica Albania, în sprijinul forţelor de intervenţie, pentru stingerea incendiilor de pădure cu care se confruntă această ţară. Până în prezent, aeronavele C-27J Spartan au avut 24 de ieşiri şi au transportat 122 de containere cu apă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: