O aeronavă Wizz Air cu 228 de pasageri la bord a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Henri Coandă

Sursa foto: Wizz Air

O aeronavă aparţinând companiei Wizz Air a solicitat, duminică, aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB), din cauza unei posibile probleme tehnice, informează reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Aeronava avea la bord 228 de pasageri şi nouă membri ai echipajului şi efectua cursa Billund-Bucureşti. Ora programată de aterizare era 13:00, transmite Agerpres.

„La 12:43 a declarat urgenţă în zbor. Echipajul a solicitat aterizare de urgenţă din cauza unei posibile probleme tehnice. Imediat pe aeroport s-a format dispozitivul de urgenţă, care a aşteptat aterizarea aeronavei în vederea unei eventuale intervenţii. Din fericire, aeronava a aterizat în siguranţă la 12:46”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al CNAB, Teo Postelnicu.

Potrivit sursei citate, traficul aerian pe aeroport s-a desfăşurat în condiţii normale, fără a fi afectat de aterizarea de urgenţă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: