O cunoscută judecătoare a fost găsită moartă în casă. Decesul, confirmat de CSM

Sursa foto: info-sud-est.ro

Judecătoarea bihoreană Georgeta Ciungan a fost găsită luni moartă în casă, la 51 de ani. Decesul a fost confimat și de Consiliul Superior al Magistraturii. Înainte de a fi judecătoare, s-a remarcat ca fiind una dintre marii atleți ale României.  

Judecătoarea Georgeta Ciungan, de 51 de ani, de la Secția penală a Tribunalului Bihor, a încetat luni din viață. Conform Bihor Online, magistratul a fost găsit mort în locuința sa din Nojorid, după ce a fost sunată de Biroul Electoral Județean Bihor pentru a confirma că va reveni ca președintă a Biroului Electoral Salonta, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Moartea judecătoarei a fost confirmată de Consiliul Superior al Magistraturii, care a transmis, printr-un ferpar publicat pe pagina instituției, că „își exprimă profundul regret pentru încetarea din viață a doamnei Georgeta CIUNGAN, judecător în cadrul Tribunalului Bihor, și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate”.

Absolventă a Universității „George Barițiu” din Brașov, promoția 2012, Georgeta Ciungan a intrat, pe primul loc, la Institutul Național al Magistraturii, în 2012. A activat ca stagiar (2014 – 2015) și apoi prin numire la Judecătoria Focșani, iar din noiembrie 2018 a fost magistrat la Tribunalul Bihor. În 1 aprilie 2022 a preluat, cu delegare, funcția de președintă a secției penale a instanței.

Sportivă de performanță: campioană mondială la atletism, din generația Gabrielei Szabo

Înainte de a intra în magistratură, Georgeta Ciungan s-a remarcat pe plan sportiv. De la 6 ani a făcut gimnatiscă acrobatică, după care a fost atletă de performanță în cadrul CSU Galati. A făcut parte din loturile naționale, mondiale și olimpice ale României, fiind în generația Gabrielei Szabo și a Ionelei Târlea, scrie publicația bihoreană.

În 1992, Georgeta Petrea – numele pe care îl avea atunci – a participat la Campionatele Mondiale de Atletism, desfășurate la Seul, unde a câștigat două medalii de aur, la 400 de metri garduri și la ștafeta de 4 X 400 de metri plat.

Informația a fost făcută publică în pandemie, printr-o postare pe Facebook, chiar de judecătoare: ”Provocare acceptată! 1992 – Seul, campioană mondială, atletism 400 metri garduri! 19 ani. Imediat după cursă, nu îmi venea să cred! Habar nu aveam unde o să mă ducă viața! Judecător în penal!”. Georgeta Ciungan a explicat pentru G4Media că fotografia a fost făcută de un fotoreporter coreean imediat după finalul probei: „priveam tabela, și nu îmi venea să cred, îmi venea să plâng!”.

După performanțele din Coreea de Sud, a primit oferte de la două universități din Statele Unite, dar a ales să rămână în țară.

S-a accidentat la picior în timpul pregătirilor pentru Olimpiada de la Sydney, dar după operație a contractat în spital o infecție nosocomială și nu a mai putut reveni în sportul de performanță.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: