O navă militară americană se îndreaptă spre Gaza pentru a construi un port temporar

Nava americana
Sursa foto: Facebook - U.S. Navy

O navă militară americană navighează spre Orientul Mijlociu, transportând echipamente pentru a construi un dig temporar în largul coastei Gaza, relatează BBC.

Nava de sprijin, General Frank S Besson, a pornit sâmbătă de la o bază militară din statul Virginia. Aceasta vine după ce preşedintele Joe Biden a declarat că SUA vor construi portul plutitor pentru a ajuta la aducerea ajutoarelor în Gaza pe mare. ONU a avertizat că foametea în Fâşia Gaza este „aproape inevitabilă” şi că sunt copii care mor de foame.

Livrările de ajutoare pe uscat şi pe calea aerului s-au dovedit a fi dificile şi periculoase. Programul alimentar mondial a fost nevoit să întrerupă livrările terestre după ce convoaiele sale au fost ţinta unor focuri de armă şi a unor jafuri. Iar vineri, s-a raportat că cinci persoane au fost ucise de un pachet de ajutoare care a căzut, după ce paraşuta nu s-a deschis corect.

Nava americană a plecat „la mai puţin de 36 de ore” după ce Biden a făcut anunţul, a scris Comandamentul Central al SUA (CENTCOM).

Aceasta „transportă primul echipament pentru a stabili un dig temporar pentru a livra provizii umanitare vitale” în Gaza, a continuat comunicatul.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: