O nouă lovitură dură pentru Călin Georgescu! El ratează și ultima șansă din instanță privind reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis miercuri să respingă ca nefondat recursul formulat de Călin Georgescu privind reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale.
ÎCCJ a respins excepţia nulităţii recursului, ca nefondată. Instanța Supremp admite excepţia lipsei de interes a recursului şi, în consecinţă, „respinge recursul formulat de recurenţii Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice – APALP şi Călin Georgescu împotriva încheierii din data de 12 decembrie 2024 şi a Sentinţei civile nr. 138 din 18 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti. – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare întemeiate pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ca lipsit de interes”, arată ÎCCJ.
De asemenea, instanța respinge cererea de efectuare a unei trimiteri pentru solicitarea unui aviz CEDO, ca inadmisibilă.
Totodată, respinge recursul formulat de Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice – APALP şi Călin Georgescu împotriva soluţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondat.
Decizia ÎCCJ este definitivă.
Călin Georgescu a făcut recurs la ÎCCJ, după ce judecătorii i-au respins cererea prin care solicita organizarea turului doi al alegerilor prezidențiale de anul trecut, astfel încât alegerile prezidențiale să fie reluate cu el și Elena Lasconi, candidatul situat pe locul II.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News