Oamenii lui Șor, în slujba lui Dodon. Nici condamnatul fugar nu a reușit să salveze protestul „patrioților”

Protest R. Moldova Șor și Dodon după alegeri
Protest R. Moldova Șor și Dodon după alegeri

Ilan Șor și-a trimis subordonații la protestul organizat de blocul „patrioților”, condus de Igor Dodon și Vasile Tarlev. Chiar și cu sprijinul logistic și mediatic din partea condamnatului fugar, manifestația din fața Parlamentului s-a transformat într-un eșec lamentabil.

Întrunirea de astăzi, organizată după prezentarea rezultatelor preliminare ale alegerilor din 28 septembrie, nu a reușit să adune un număr semnificativ de participanți. Mai mult, acțiunile prompte ale polițiștilor au dat peste cap planul forțelor pro-ruse de a transforma manifestația în dezordini.

Printre puținii prezenți s-au numărat Pavel Verejanu, fostul primar de Orhei și apropiat al fugarului Ilan Șor. De asemenea, au fost observați unul dintre liderii partidului „Renaștere”, Iuri Vitneanski, alături de soția sa și aproximativ 10 membri ai organizației de tineret „Next Generation”.

Potrivit surselor Deschide.MD, membrii rețelei „ȘOR” protestau inițial în fața Penitenciarului nr. 13, însă au fost contactați și direcționați spre protestul lui Dodon și Tarlev. Aceștia urmau să se infiltreze cu fumigene și pancarte pregătite pentru a amplifica artificial evenimentul.

Continuarea, pe deschide.md

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: