Obiecte ce amintesc de Alexandru Ioan Cuza – în colecţia unui buzoian: Istoria trebuie să fie cunoscută

Sursa foto: Wikipedia

O fotografie inedită cu cei doi copii ai lui Alexandru Ioan Cuza şi o ediţie a ziarului francez „L’univers Illustre”, în care este prezentat domnitorul român, sunt deţinute de colecţionarul Daniel Obreja, unul dintre colaboratorii celor mai mari muzee de istorie din ţară.

Spiritul său de colecţionar a fost cultivat încă din copilărie şi răsplătit de către Administraţia Prezidenţială cu medalia aniversară „Centenarul Marii Uniri”. Daniel Obreja a colaborat şi organizat o serie de expoziţii şi evenimente cultural-istorice de-a lungul anilor cu instituţii de profil din întreaga ţară.

„Istoria trebuie să fie cunoscută de fiecare pentru a-şi cunoaşte trecutul şi pentru a înţelege prezentul. Trebuie să vezi care sunt faptele înaintaşilor noştri şi în acest fel vei înţelege toată anvergura istorică a României. Cuza a fost cel care a pus bazele României moderne, a fost primul domnitor care s-a implicat în problemele ţărănimii, cel care a acordat drepturi de proprietate, s-a implicat în evoluţia învăţământului în Principate şi un act important este formarea armatei Principatelor Române, crearea manufacturii de arme, ceea ce pentru noi era foarte important. În perioada lui Alexandru Ioan Cuza sunt create primele arme cu foc în Principate”, a declarat pentru AGERPRES colecţionarul Daniel Obreja.

Cronologia evenimentelor care au condus la Unirea Principatelor Române este evidenţiată cu fidelitate de documentele, sigiliile şi obiectele de patrimoniu regăsite în sălile expoziţii.

„La Muzeul Naţional de Istorie a României putem vedea categorii de obiecte expuse cronologic, decoraţii primite de domnitorul Alexandru Ioan Cuza de la Puterile străine, dar şi decoraţii instituite în timpul său. Putem găsi medalii care comemorează evenimente din timpul domniei cum ar fi Medalia Întâlnirea Oştenilor Moldo-Români la Socola sau Medalia Divanului Ad-Hoc, găsim în expoziţie Medalia Curţii de Conturi înfiinţată în timpul lui Cuza, medalii din 1864, 1865, 1866, dedicate expoziţiilor regionale de agricultură, o secţiune importantă de sigilii administrative şi domneşti din vremea Principatelor. Avem câteva săbii primite de către principele Alexandru Ioan Cuza din partea oraşului Râmnicu Sărat, din partea oraşului Bârlad şi, cea mai importantă, sabia de învestitură a domnitorului primită de la sultan în 1860, o sabie cu multe elemente din aur, cu pietre preţioase, destinată principilor. Participarea mea la expoziţie este pe latura medaliilor, a fotografiilor, deţin paşapoarte din acele vremuri, elemente ce ajungeau în popor, cărţi ce amintesc de domnitor. Există o copie de pe diploma de Bacalaureat a lui Alexandru Ioan Cuza. Avem expusă pentru prima oară o acţiune la ziarul Românul din 1860, de cinci galbeni, prima acţiune românească la o societate. Găsim o diplomă spectaculoasă de la ‘Societatea de Dare de Semn din Bucuresci’ a lui Theodor Cazimir, aghiotantul domnitorului”, a subliniat colecţionarul.

Printre piesele de bază ale colecţiei sale se numără un ziar tipărit în Franţa, în centrul căruia se află domnitorul Alexandru Ioan Cuza, dar şi o fotografie cu cei doi copii ai săi.

„Printre cele mai importante piese oferite pentru expoziţie se numără o pafta militară datată din 11 februarie 1866, regăsim o linguriţă din argint comemorativă la 50 de ani de la unirea Principatelor cu portretul lui Alexandru Ioan Cuza pe mâner, produsă în Germania, un obiect foarte rar întâlnit. Dacă ar fi să aleg doar un obiect legat de Alexandru Ioan Cuza, nu neapărat prin valoarea lui, ar fi vorba despre un ziar care înfăţişează imaginea lui Cuza la început de domnie, în străinătate. În 1859, domnitorul este prezentat pe prima pagină a ziarului ‘L’univers Illustre’, sub titlul ‘Le Prince Alexandre Couza”’, a arătat colecţionarul.

Totodată, acesta dezvăluie că a strâns de-a lungul timpului fotografii sau ziare de epocă ce prezintă realizările domnitorului Cuza.

”Legat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, am strâns fotografii sau ziare de epocă ce prezintă realizările domnitorului, dar şi cum este prezentată România în străinătate în perioada respectivă, pentru că sunt multe publicaţii europene care arată poziţia Principatelor în cadrul Europei. România o vedem atunci în primul rând prin ajutorul oferit de Franţa. Majoritatea actelor politice importante au fost analizate internaţional la acel moment, de la emanciparea robilor şi împroprietărirea ţăranilor până la dezvoltarea economică a Principatelor. Am mai oferit în cadrul unor expoziţii la Muzeul Naţional Cotroceni şi Muzeul Naţional de Istorie o fotografie a domnitorului cu cei doi copii, o poză inedită care a fost publicată doar în cărţi. Fotografia îi înfăţişează pe cei doi copii ai domnitorului, Alexandru Cuza şi Dimitrie Cuza, este un fotocabinet, copiii având 10 – 12 ani. Nu au fost copiii soţiei, Elena Cuza, ci înfiaţi, fiind copiii amantei Maria Obrenovici”, mai spune Daniel Obreja.

Pentru colecţionarii din România, obiectele din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza sunt printre cele mai valoroase şi induc o stare de spirit deosebită.

„Mai avem expusă la Cotroceni prima decoraţie românească din colecţia mea ‘Pro Virtute Militari’, instituită în 1860 şi care a fost decernată pompierilor ce au luat parte la luptele împotriva turcilor din Dealul Spirii din 1848, acordată cu brevet în 1864, recunoscută ca prima distincţie oficială a României moderne, acordată în vremea lui Cuza. Colecţionarii din România îşi doresc să colecţioneze lucruri legate de domnitori începând cu Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Regele Ferdinand, Carol al II-a şi Regele Mihai. Sunt principalele atracţii pentru un colecţionar dacă vorbim despre fotografii ce îi înfăţişează pe aceşti lideri de stat. Întâlnim colecţii de ziare de epocă, medalistică cu portretistică regală, focusul principal fiind acesta al domnitorilor. Cuza a stârnit interesul ca fiind primul lider de stat ales în cele două Principate”, a menţionat acesta.

Colecţionarul Daniel Obreja prezintă în premieră, în cadrul expoziţiei „165 de ani de la Unirea Principatelor Române”, care se desfăşoară în perioada 24 ianuarie – 3 martie la Muzeul Naţional Cotroceni din Bucureşti, primul document referitor la ceremonialul domnesc din timpul lui Alexandru Ioan Cuza.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: