Oficial: Cum se schimbă cumpărarea de vechime după noua lege a pensiilor. Pensiile militare, recalculate

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Odată cu intrarea în vigoare, la 1 septembrie, a noii legi a pensiilor, actul normativ ce conținea vechiul mecanism ce permite cumpărarea vechimii pentru pensie a fost abrogat.

În aceste condiții, contractele de asigurare socială semnate înainte de 1 septembrie au încetat de drept.

Potrivit noii legi a pensiilor, cei care au încheiat astfel de contracte în baza OUG 163/2020 și care nu au plătit contribuția de asigurare socială datorată până la data de 1 septembrie 2024 pot face asta până la data de 21 decembrie 2024.

Totodată, dacă vor să cumpere în continuare vechime pentru pensie, cei interesați trebuie să semneze un nou contract de asigurare socială, în baza Legii 360/2023.

„La data de 1 septembrie 2024, acest tip de contract de asigurare socială a încetat de drept, ca urmare intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, care a abrogat prevederile OUG nr. 163/2020, cu modificările ulterioare.

Persoanele care au încheiat contracte de asigurare socială în baza OUG nr. 163/2020 şi care nu au achitat contribuţia de asigurare socială datorată până la data de 1 septembrie 2024 pot efectua plata acestei contribuţii până la data de 21 decembrie 2024.

Persoanele interesate pot încheia un nou contract de asigurare socială cu asigurare retroactivă, în baza art 6 alin. (3) din Legea nr.360/2023, pentru o perioadă de maxim 6 ani calendaristici anteriori lunii încheierii contractului”, a informat CNPP.

Concrret, „persoanele care nu au calitatea de pensionari pot încheia contract de asigurare socială și pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale”.

La momentul încheierii contractului, solicitantul trebuie să completeze o declaraţie, din care să reiasă că, pentru perioada de contribuție retroactivă la pensii, îndeplineşte următoarele condiţii cumulative:

  • nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia;
  • nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii;
  • nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială.

Pensiile militare vor fi recalculate

Proiectul de lege care prevede recalcularea pensiilor militare a trecut de Camera Deputaților cu 231 de voturi „pentru” și 31 „împotrivă”. Acum, propunerea urmează să intre în Senat, unde va fi din nou discutată și votată.

Pensiile militare, potrivit noii legi, ar urma să fie indexate în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie.

„Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în procentajele stabilite la art. 29 şi 30 (pentru pensiile de serviciu – n.r.) şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, (…)

Astfel: potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie, ale căror drepturi au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi”, prevede actul normativ.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: