Olguţa Vasilescu a fost aleasă preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a fost aleasă, joi, în funcția de președinte al Asociației Municipiilor din România (AMR), cu unanimitate de voturi.

Potrivit biroului de presă al Primăriei Craiova, în urma alegerilor desfășurate joi, la sediul AMR de la București, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a fost ales în funcția de președinte executiv, iar cele două funcții de prim-vicepreședinte au revenit lui Ciprian Ciucu – primarul Sectorului 6 București și, respectiv, lui Ionuț Pucheanu – primarul municipiului Galați.

‘La alegerea Liei Olguța Vasilescu în funcția de președinte al AMR au contat experiența sa în administrația locală și centrală și realizările din municipiul Craiova avute, de-a lungul ultimilor 12 ani, sub conducerea sa. În cariera profesională, Lia Olguța Vasilescu a deținut patru mandate de parlamentar, unul de ministru și este la al patrulea mandat de primar al Municipiului Craiova. Este prima femeie din România care a ocupat funcția de primar al unei reședințe de județ și este ministrul care a realizat reforma salarizării în administrația publică locală și centrală’, informează sursa citată.

Vasilescu este prima femeie care obține funcția de președinte al Asociației Municipiilor din România.

‘Mă onorează această poziție obținută în urma votului de astăzi și mulțumesc celor care au avut încredere în mine. În noua misiune, voi încerca să corectez legislația care are incidență în administrația locală și voi fi alături de membrii AMR pentru a găsi cele mai bune soluții pentru comunitățile și administrațiile locale. Asociația Municipiilor din România va fi un partener corect și loial în relația cu Guvernul României, Parlamentul și celelalte instituții ale statului și în relațiile internaționale’, a declarat Lia Olguța Vasilescu, citată în comunicatul Primăriei Craiova.

Până anul acesta, Lia Olguța Vasilescu a fost vicepreședinte al Asociației Municipiilor din România.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: