Nicolae Ciucă, despre competiţia dintre candidaţii PNL şi PSD: Se mai hârjoneşte omul şi în familie

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a comentat, duminică, la o întâlnire cu alegătorii, competiţia electorală dintre liberali şi social-democraţi pentru Primăria Slatina şi a spus că „se mai hârjoneşte omul şi în familie”, însă nu au fost depăşite liniile de acceptare şi s-a reuşit asigurarea stabilităţii politice.

Liderul PNL a arătat că liberalii au fost nevoiţi să găsească în 2021 o formulă care să asigure stabilitatea politică „în vremuri atât de complicate” şi a apreciat drept „remarcabil” faptul că timp de trei ani s-a reuşit asigurarea stabilităţii politice.

„Puteam să intrăm într-o criză în evoluţie, cu o instabilitate politică în ţară. Şi pe formula celor trei partide – PNL, PSD, UDMR – s-a realizat prima formulă guvernamentală de un an şi jumătate. Şi v-am spus, am acceptat. În vremuri atât de complicate, este nevoie ca fiecare dintre noi să dăm deoparte, să facem un minim sacrificiu de orgoliu şi personal, şi politic pentru binele ţării. Sigur, chestiunea este în momentul de faţă absolut remarcabilă, că timp de trei ani de zile, două partide, care istoric au avut doar confruntări politice, au reuşit totuşi să asigure guvernarea şi cu toate aceste hârjoneli, care sunt normale în viaţa politică, se mai hârjoneşte omul şi în familie, darmite în politică, deci, cu toate aceste hârjoneli, nu s-au depăşit acele linii de acceptare, de acceptanţă şi am reuşit să asigurăm stabilitatea politică”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Preşedintele PNL a adăugat că în anul 2022 a fost înregistrată cea mai mare absorbţie a fondurilor europene şi a fost atins un vârf al investiţiilor străine directe, în condiţiile stabilităţii politice şi încrederii investitorilor.

„Vreau să vă spun cu toată responsabilitatea că şi de acum înainte, dacă ne uităm la ce se întâmplă de jur- împrejur, dacă ne uităm la modul în care evoluează formaţiunile politice de sorginte populistă şi extremistă, finalul alegerilor europarlamentare nu e unul care să ne dea foarte mare încredere că acestea vor scădea. Viceversa, vor creşte. Partea de conflict este în continuare în evoluţie, România nu poate să-şi permită oameni iresponsabili politic, să nu asigure în continuare stabilitatea guvernării ţării. Aş vrea să vă spun că pe această guvernare, în anul 2022, nu vreau să mă laud, n-am făcut-o niciodată, dar totuşi trebuie să v-o spunem, anul 2022 a fost primul an complet al acestei guvernări şi am reuşit să realizăm cea mai mare absorbţie de fonduri europene, 11,3 miliarde de euro. Adică, o cincime, 20%, din cât a sorbit România din 2007 până în 2022. Am atins cel mai mare vârf de investiţii străine directe, pe stabilitate politică şi încredere a partenerilor, investitorilor. În felul acesta, am reuşit să avem creştere economică şi să creăm acea fundaţie pe care să putem să lucrăm în continuare la absorbţia de fonduri şi la atragerea de investiţii. Nu se poate altfel”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă a fost prezent duminică în judeţul Olt, unde a participat la manifestări de susţinere a candidaţilor liberali şi la întâlniri cu alegătorii din localităţile Izbiceni, Ianca, Brastavăţu, Deveselu, Osica de Sus şi din municipiul Slatina.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: