Opinii divergente ale Greciei şi Turciei privind găsirea unei soluţii pentru reunificarea insulei Cipru

Sursă foto: primeminister.gr

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a pledat sâmbătă pentru reunificarea Ciprului şi pentru retragerea controlului militar turc, în timp ce preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a respins perspectiva unor noi negocieri internaţionale sub egida ONU privind reunificarea insulei, divizată de o jumătate de secol, informează agenţiile de presă internaţionale.

„La jumătate de secol după tragedia naţională a Ciprului, îi onorăm pe cei care şi-au pierdut viaţa şi cerem un stat european unit, pe baza rezoluţiilor Naţiunilor Unite (ONU) şi fără o armată străină de ocupaţie”, a declarat Mitsotakis pe reţelele de socializare.

Premierul elen a sosit sâmbătă pe insulă pentru a participa la evenimentele care marchează 50 de ani de la invazia de către trupele turce a insulei mediteraneene. Este pentru prima dată când un prim-ministru grec participă la comemorarea evenimentelor din 1974 de pe insulă.

Preşedintele cipriot acuză Turcia că de 50 de ani încalcă drepturile omului şi dreptul internaţional

Preşedintele Ciprului, Nikos Christodoulides, a descris ziua de 20 iulie drept „o zi sumbră de reflecţie şi amintire a morţilor”.

„Dacă vrem cu adevărat să-i onorăm pe toţi acei oameni care s-au sacrificat pentru ca noi să fim astăzi aici, în calitate de Republica Cipru, trebuie să facem tot posibilul pentru a relua dialogul de pace”, a declarat Christodoulides vineri seară.

Iar sâmbătă, Christodoulides a acuzat Turcia de încălcări continue ale drepturilor omului şi ale dreptului internaţional timp de 50 de ani. În cadrul evenimentelor comemorative, Christodoulides a subliniat că Turcia „rămâne responsabilă pentru încălcarea drepturilor omului a întregului popor cipriot”.

De asemenea, el a subliniat că „invazia turcă barbară” a dat startul unei ocupaţii care continuă să aibă un impact „devastator” asupra părţii cipriote greceşti.

„Este o zi grea pentru toată lumea, o zi de amintire şi onoare pentru toţi cei care au luptat şi s-au sacrificat pentru existenţa actualei Republici Cipru”, a adăugat Christodoulides. Mai mult, el a reiterat că misiunea republicii este „eliberarea, reunificarea şi rezolvarea problemei cipriote”, cu o soluţie bazată pe rezoluţiile ONU.

Totodată, Christodoulides a declarat sâmbătă că nu există „o altă opţiune” pentru ciprioţi decât să-şi reunifice ţara.

„Nu există altă opţiune” decât reunificarea, a declarat pentru presă Christodoulides, după ce a asistat la manifestările de la Nicosia, ultima capitală divizată din lume.

Preşedintele Turciei exclude noi negocieri sub egida ONU

La rândul său, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care marchează o jumătate de secol de la divizarea insulei Cipru printr-o vizită în autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de Ankara, a respins sâmbătă perspectiva unor noi negocieri internaţionale sub egida ONU pentru reunificarea insulei, potrivit AFP.

„Nu se poate ajunge nicăieri dacă nu vedem realitatea de pe insulă. Credem că o soluţie federală nu este posibilă în Cipru. Nu există niciun beneficiu pentru nimeni în continuarea negocierilor precum cele abandonate în Elveţia în 2017, în urma unui nou efort ONU”, a apreciat Erdogan, care a vorbit din partea de nord a Nicosiei, aflată sub control turc.

În această linie, Erdogan a dat asigurări că Turcia este dispusă să implementeze o pace de durată în Cipru, fără a respinge „nicio mână de ajutor pentru a negocia o soluţie”.

Potrivit lui Erdogan, această soluţie ar presupune independenţa părţii de nord a insulei, RTCN.

În ultimii ani, Erdogan a reiterat că singura soluţie la problema cipriotă este recunoaşterea internaţională a RTNC, care la insistenţele Ankarei a fost admisă ca „stat observator” în Organizaţia Statelor Turcice şi în Organizaţia pentru Cooperare Islamică.

În discursul său de sâmbătă, el a fost mai puţin direct, descriind propunerea de a crea două state pe insulă drept „foarte valoroasă”, în timp ce le-a cerut ciprioţilor greci „să le permită ciprioţilor turci să se aşeze la masă în condiţii egale pentru a negocia”.

Aşa-zisul „preşedinte” al RTNC, Ersin Tatar, a criticat în discursul său „embargoul inuman impus poporului (cipriot turc)” şi a mulţumit parlamentului turc pentru o moţiune aprobată joia trecută care cere comunităţii internaţionale să recunoască RTNC ca stat independent.

Ceremonia din nordul Ciprului include numeroase activităţi, concerte şi o paradă navală a flotei turce, în frunte cu portavionul TGC Anadolu, precum şi un spectacol aerian la care participă avioane de vânătoare turce.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: