Papa Francisc, care şi-a anulat sâmbătă audienţele din cauza ”unei uşoare stări gripale”, va recita duminică rugăciune ”Angelus” de la Casa Santa Marta, reşedinţa sa din Vatican, a precizat biroul de presă al Sfântului Scaun, potrivit AFP.
”Papa Francisc va recita Angelus direct din capela Casei Santa Marta. Rugăciunea va fi retransmisă în direct pe ecranele instalate în Piaţa Sfântul Petru precum şi în streaming pe site-ul Vatican News”, se precizează în comunicat.
De obicei, papa recită Angelus de la o fereastră a palatului apostolic care dă spre Piaţa Sfântul Petru.
Din cauza gripei uşoare de care suferă şi pentru care a efectuat sâmbătă verificările medicale care au exclus o complicaţie pulmonară, va recita în această duminică Angelus de la reşedinţa sa din Vatican, Casa Santa Marta.
Papa Francisc plănuieşte să plece vinerea viitoare, pe 1 decembrie, la Dubai, unde va participa la Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP28), a confirmat sâmbătă Vaticanul.
Papa Francisc, care a făcut din protejarea mediului înconjurător unul din pilonii pontificatului său, va susţine un discurs aşteptat cu mare interes în cadrul COP28, în Dubai, pe 2 decembrie. Liderul spiritual de la Vatican ar urma să denunţe în acel discurs lipsa de acţiune a ţărilor şi să le îndemne să îşi reducă într-o manieră drastică emisiile de gaze cu efect de seră.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News