Papa Francisc îşi anulează deplasarea la Dubai, pentru COP28, din motive de sănătate

Papa Francisc (Inquam Photos/Octav Ganea)
Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

La recomandarea medicilor săi, Papa Francisc şi-a anulat deplasarea prevăzută la Dubai pentru cea de-a 28-a Conferinţă a Părţilor (COP28) asupra schimbărilor climatice, a anunţat marţi Vaticanul, citat de AFP.

„Deşi starea generală de sănătate a Sfântului Părinte s-a ameliorat în ceea ce priveşte simptomele sale gripale şi inflamaţia căilor respiratorii, medicii i-au recomandat Papei să nu plece în călătoria prevăzută în zilele următoare la Dubai”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, potrivit unui comunicat. Anterior, acesta anunţase că Papa Francisc, care se recuperează în urma unei inflamaţii pulmonare, va participa la COP28.

„Papa se simte bine”, declara Bruni, adăugând că Vaticanul va decide înainte de călătorie dacă va lua măsuri de precauţie suplimentare pentru sănătatea Papei în vârstă de 86 de ani.

Papei i-a fost extirpată o porţiune dintr-un plămân în tinereţe, pe când se afla în ţara natală, Argentina.

Vaticanul anunţase luni că Papa Francisc îşi va limita activităţile în această săptămână pentru a-şi conserva forţele.

COP28 se va desfăşura, la Dubai, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în perioada 30 noiembrie-12 decembrie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL