Parlamentul a aprobat, luni, în plenul reunit, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru participarea Armatei României la operaţiile desfăşurate sub egida Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră MCM BLACK SEA, începând cu anul 2024, cu personal de stat major – până la şase militari şi o navă militară cu capabilităţi MCM şi echipă EOD la bord, având un echipaj de maximum 85 de militari.
S-au înregistrat 261 de voturi „pentru”, 7 „împotrivă” şi o abţinere.
„România a promovat constant necesitatea protejării regiunii Mării Negre, îndeosebi în actualul context de securitate. Din această perspectivă, România acţionează pentru creşterea relevanţei regiunii Mării Negre în cadrul NATO, pentru a obţine sprijin aliat în susţinerea acestui obiectiv, inclusiv prin consolidarea prezenţei aliate în Marea Neagră, în special navale. Din cauza agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, ameninţarea minelor în derivă instalate de ambele state s-a amplificat, afectând siguranţa navigaţiei şi a populaţiei, aşa cum au demonstrat numeroasele incidente înregistrate în Marea Neagră, în apropierea graniţelor României”, se arată în scrisoarea adresată Parlamentului de şeful statului.
În acest context, Turcia a propus constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră (Mine Counter-Measures Task Group Black Sea/MCM BLACK SEA).
„Din perspectiva României, pe lângă răspunsul la problema reală existentă în Marea Neagră, crearea unui grup operativ constituie atât o modalitate de dezvoltare a cooperării regionale cu aliaţii săi riverani, cât şi o oportunitate de a atrage participarea NATO şi a aliaţilor neriverani în asigurarea securităţii Mării Negre. Constituirea MCM BLACK SEA este o premieră în istoria recentă a regiunii Mării Negre şi un proiect de importanţă strategică. Cu atât mai mult, trebuie avute în vedere limitările României şi ale Bulgariei în ceea ce priveşte capabilităţile navale necesare, Turcia fiind singurul stat dintre cele nominalizate care dispune de capabilităţi dezvoltate pentru îndeplinirea cu succes a misiunii de luptă contra minelor atribuită MCM BLACK SEA”, se detaliază în document.
Şeful statului mai menţionează în scrisoare că „reconfigurarea contribuţiei naţionale la operaţiile sub egida MCM BLACK SEA se va executa cu aprobarea ministrului Apărării Naţionale, în funcţie de cerinţele operaţionale şi de evoluţia activităţilor acestei misiuni, cu încadrarea în limitele numerice ale pachetului de forţe”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News