Direcţia Generală de Paşapoarte anunţă, marţi, că, de la 1 ianuarie 2025, interacţiunea cetăţenilor cu structurile de paşapoarte se simplifică, astfel încât aceştia vor avea posibilitatea de a opta pentru livrarea paşaportului simplu electronic, gratuit, la orice adresă de pe teritoriul României, transmite News.ro.
”În prezent, paşapoartele simple electronice sunt livrate doar la adresa de domiciliu a solicitanţilor, în schimbul contravalorii de 15,00 lei (TVA inclus). Însă, începând cu data de 1 ianuarie 2025, cetăţenii care vor solicita eliberarea unui paşaport simplu electronic vor avea posibilitatea de a opta, la momentul depunerii cererii, pentru livrarea acestuia, gratuit, la orice adresă de pe teritoriul României. Acest serviciu nu determină modificări ale costului paşaportului simplu electronic, contravaloarea acestuia rămânând neschimbată”, a transmis, marţi, MAI, într-un comunicat de presă.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News