Cornel Dinicu, patronul de facto al Fermei Dacilor, și doi administratori au fost reținuți marți pentru 24 de ore, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Cornel Dinicu, bărbatul care se prezenta drept fondatorul complexului turistic Ferma Dacilor, a fost reținut marți de procurorii prahoveni, după ce a fost audiat alături de alte cinci persoane, în dosarul deschis în urma incendiului în care opt oameni, între care trei copii, au murit.
Numele lui Dinicu nu apare în documentele firmei care administrează Ferma Dacilor, însă în decembrie 2023, cu câteva zile înainte de incendiul devastator, Dinicu dădea interviuri în presa centrală şi în presa locală, în care se prezenta drept patron al complexului şi vorbea despre cum a fondat Ferma Dacilor.
Procurorii arată într-un comunicat de presă că complexul turistic Ferma Dacilor a fost construit fără autorizații și a funcționat în acest fel încă de la început. Mai mult, și demersurile ulterioare pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea legii mai arată procurorii, precizând că Ferma Dacilor nu avea autorizație de securitate la incendiu.
„Situația expusă anterior a creat premisele izbucnirii și propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05:45, a unui incendiu ce a condus la distrugerea imobilului și la decesul a 7 persoane fizice, sursa probabilă a incendiului fiind «efectul termic al curentului electric»”, se arată în comunicatul procurorilor.
Procurorii au mai stabilit că atât primarul actual al comunei Gura Vadului, cât și fostul primar, împreună funcționari publici din primărie au emis „certificate de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omițând să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege”, lucru care a condus la vătămarea „drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață” ale turiștilor care s-au cazat la Ferma Dacilor.
În plus, procurorii au mai decis marți reținerea pentru 24 de ore a celor „trei persoane fizice având calitatea de administratori (un administrator statutar și doi administratori în fapt)” ai complexului Ferma Dacilor.
Comunicatul Parchetului Tribunalului Prahova
Efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană juridică și șase persoane fizice și dispunerea măsurii preventive a reținerii față de 3 persoane fizice.
În continuarea comunicatelor de presă din datele de 27 decembrie 2023, 29 decembrie 2023 și 2 ianuarie 2024, Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:
I. Prin ordonanța din data de 01.01.2023, dispusă în dosarul privind incendiul ce a avut loc la data de 26.12.2023 la Complexul turistic „Ferma Dacilor” din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, județul Prahova, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană juridică și față de trei persoane fizice, administratori statutari sau în fapt ai societății comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru (art. 255 alin. 1 și alin. 2 C.pen. rap. la art. 254 alin. 2 C.pen.).
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2016 – 26.12.2023, în realizarea obiectului de activitate și în interesul societății comerciale, ca urmare a demersurilor factorilor decizionali din structura de conducere (respectiv a administratorului statutar și a celor doi administratori în fapt), societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea activității de „cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, desfășurate la sediul social din comuna Gura Vadului, sat Tohani, nr. 76B, jud. Prahova. Astfel, construcția corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie și spații de cazare la parter și mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obținerea avizelor și autorizației de construire. Totodată, demersurile și măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcții. De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcționat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu și a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obținerea avizelor și a autorizațiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru funcționarea corespunzătoare, și fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu. Situația expusă anterior a creat premisele izbucnirii și propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05:45, a unui incendiu ce a condus la distrugerea imobilului și la decesul a 7 persoane fizice, sursa probabilă a incendiului fiind „efectul termic al curentului electric”.
II. De asemenea, în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de alte trei persoane fizice, după cum urmează:
1) Cu privire la una dintre aceste persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată (art. 321 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.) – două acte materiale și abuz în serviciu în formă continuată (art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.) – două acte materiale, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că la datele de 16.06.2020 și 29.09.2020, în calitate de funcționar public – primar al comunei Gura Vadului, împreună cu un alt funcționar public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, a emis două certificate de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omițând să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Funcționarul public și-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu, cauzând o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață.
2) Cu privire la o altă persoană, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual (art. 321 alin. 1 C.pen.) și abuz în serviciu (art. 297 alin. 1 C.pen.), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, la data de 11.11.2020, în calitate de funcționar public – primar al comunei Gura Vadului, împreună cu funcționarul public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, a emis un certificat de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Astfel, s-a omis verificarea îndeplinirii condițiilor prev. de art. 37 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și a condițiilor cumulative prev. la art. 5 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții. Prin îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu de către suspect, s-a cauzat o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață.
3) În raport de cea de-a treia persoană, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată (art. 321 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.) – trei acte materiale și abuz în serviciu în formă continuată (art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.) – trei acte materiale, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen. La datele de 26.06.2020, 29.09.2020 și 11.11.2020, în calitate de funcționar public în cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, împreună cu cele două persoane care au îndeplinit, succesiv, funcția de primar al comunei Gura Vadului, a emis două, respectiv un certificat de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Funcționarul public a omis să verifice îndeplinirea condițiilor legale menționate mai sus, îndeplinindu-și defectuos îndatoririle de serviciu și cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață.
Azi, 02.01.2024, față de cele trei persoane fizice având calitatea de administratori (un administrator statutar și doi administratori în fapt) s-a dispus măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore.
Precizăm că toate activitățile au fost efectuate de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova împreună cu organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Prahova.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare, iar pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News