Industria mobilei din România continuă să fie una dintre puținele cu excedent. Totuși, producătorii autohtoni înregistrează o scădere semnificativă, mai ales în sectorul de export:
„Exportăm 90% din ceea ce producem, dar exporturile scad, iar importul de mobilă crește în România, în special cel din Asia, potrivit informațiilor furnizate luni de Ziarul Financiar.
Aceste importuri sunt adesea susținute cu fonduri din PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală)”, a declarat Nadina Nedelea Rus, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR) în conferința ”Pădurile, pilon central al viitorului investiţiilor verzi în Europa”, organizată luni de WWF România și partenerii săi.
Rus a explicat astfel că principala problemă a industriei românești de mobilier nu este reprezentată de calitate, ci de lipsa competitivității producătorilor locali față de concurența globală, în special față de cei din China, care nu respectă normele de calitate.
Ea a oferit exemplul școlilor din România, care sunt echipate cu mobilier ieftin, ajuns pe piața europeană fără să respecte reglementările de calitate, în defavoarea produselor reglementate ale pieței interne:
„Este foarte trist. Ar fi trebuit ca şcolile româneşti să fie utilate cu mobilă produsă în România, nu cu cea mai ieftină mobilă care există pe piaţă şi care intră în România şi în Europa – pentru că vorbim de context european – fără să i se verifice calitatea, fără să se verifice dacă respectă aceste importante reglementări pe care noi le punem producţiei”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News